Sub conducerea lui, străzile au fost iluminate cu gaz, a fost refăcut sistemul de alimentare cu apă și a primit vizita împăratului. Ziua în care se năștea un strălucit primar al Timișoarei, Johann Nepomuk Preyer. FOTO

TIMISOARA. În contextul în care întreaga Europa era macinată de revoluțiile burgheze, nici Timișoara nu putea scăpa neatinsă de ceea ce se petrecea la nivel continental. La jumătatea veacului al XIX-lea, orașul era condus de un om ce avea să îi dea o nouă față și să rămână în istorie ca întemeietorul Timișoarei moderne.

Johann Nepomuk Preyer s-a născut în 28 octombrie 1805 la Lugoj, și era fiul lui Georg Preyer, un funcționar administrativ, și al Josephey von Leyritz, fiica unui ofițer din Vârșet.
Tânărul Johann a urmat școala primară din Lugoj, iar după 1818, când familia sa a părăsit orașul natal, a fost scurtă vreme elev la Gimnaziul Piariștilor din Timișoara. Johann Preyer a fost trimis apoi la studii în străinătate, fiind mai întâi absolvent al Liceului Filosofic din Seghedin, și apoi al Facultății de Drept din Bratislava, pentru ca în 1828 să își ia diploma de avocat și la Pesta.

Anul 1826 îl găsește angajat la Cancelaria comitatului, însă profesează și ca avocat. Tânărul Preyer rămâne la Timișoara, iar 4 ani mai târziu se căsătorește cu Josepha Noseda, cu care va avea cinci copii. Dintre ei, doar fiica cea mare, Isabella mai rămâne în viață, ceilalți murind din cauza diferitelor boli.

În 1844, Johann Nepomuk Preyer este numit primar al Timișoarei, scaun în care va rămâne timp de 14 ani, într-una dintre cele mai turbulente perioade din istoria orașului.

La un an după ce devine edil șef, Preyer înființează prima asociație muzicală din oraș. Doi ani mai târziu, în 1846, în mandatul său, la Timișoara se înființează primul institut de învățământ (facultatea de drept), de către episcopul romano-catolic Jozsef Lonovics.

Johan Nepomuk Preyer și asediul Timișoarei

Anul 1848 aprinde flacăra revoluției peste tot în Europa și este momentul în care se dă semnalul desteptării naționalismului și al ideii creării statelor naționale.
În 15 martie, la Buda și la Pesta au loc demonstrații împotriva conducerii imperiale, iar în timpul acestora mai mulți oameni sunt uciși. Totuși, guvernatorul imperial este nevoit să accepte cele 12 puncte ale programului propus de revoluționari.

„Ecoul evenimentelor din 15 martie 1848 din Pesta a ajuns și la Timișoara, pe 18 martie. În această zi se ține o adunare populară în fața primăriei, sub conducerea primarului Johan Preyer. Împăratul este asigurat de atașamentul și devotamentul cetățenilor, însă în ziua următoare, o noua adunare populară hotărăște sprijin pentru guvernul maghiar revoluționar sub conducerea lui Lajos Batthany. Mișcarea populară din Timișoara a luat astfel o întorsătură împotriva Austriei. Ungurii au ridicat steagul răzvrătirii și al despărțirii de Austria„, a scris historia.ro.

În aprilie 1849 trupele revoluționare maghiare, formate din 6.000 de soldați, care aveau și 300 de tunuri, erau conduse de Vecsey. Această mini armată ajunge la Timișoara și ocupă mai întâi cartierul Principele Carol, actuala Piață Iosefin, după care și Fabricul.
La acea vreme, în cetate locuiau 3000 de oameni. După ocuparea Fabricului, trupele maghiare distrug apeductul ce alimenta cetatea, obligându-i pe cei rămași între ziduri să consume apa din fântânile din cetate. După 107 zile de asediu, trupele imperiale conduse de generalul Haynau vin în ajutorul Timișoarei și înving armata revoluționară în bătălia ce se dă pe câmpia dintre Sânandrei și Becicherecu Mic.

„După lupta de la Sânandrei, Ungaria pierde Banatul, iar Timișoara ajunge capitala Voivodinei sârbesști și Banatului Timișan. De Voivodina vor ține comitatele Caraș, Timiș, Torontal, Backa și districtele Ruma, Illok. Ca și capitală a Voivodinei, Timișoara este guvernat de contele Coronini Cronberg, până în 1859, apoi Iosif Sokcsevitz, un an, și contele Saint Quentin, în 1860. În acest an, Voivodina se șterge, iar Banatul se alătura din nou Ungariei„, mai scrie historia.ro.

În tot acest timp, Johann Nepomuk Preyer rămâne primar al Timișoarei, iar după asediu reușește să înlăture repede efectele luptelor din cetate.

Sub conducerea sa se reface sistemul de alimentare cu apă al cetății, distrus de armata ungară în timpul asediului și este introdusă iluminarea cu gaz lampant a străzilor.

Un împărat la ‘curtea’ primarului Preyer

La 3 ani de la acel asediu, orașul avea să fie vizitat de un oaspete de seamă. În 1852, între 14 și 16 iunie, primarul Timișoarei îl primește în oraș pe împăratul Franz Joszef, cel care în momentul vizitei avea numai 22 de ani.

„Cu acest prilej, folosind o mistrie de argint, tânărul monarh pune la 15 iunie piatra de temelie a monumentului Fidelității, ridicat în memoria celor cazuți în luptele de apărare a cetății.
În cutia de piatră de la temelia monumentului s-au depus un document, mai multe monede și inele din fier.
La audiențele date în timpul șederii la Timișoara, suveranul primește o deputăție alcătuită din 40 de români bănățeni care prezintă doleanțele lor naționale„, se arată în volumul ‘Cronologia județului Timiș’.

Monumentul avea să fie inaugurat câteva luni mai târziu, mai exact în 17 ianuarie 1853.

„Primăria orașului, cu această ocazie, nu putea să rămână impasibilă și a conferit multor ofițeri merituoși, care au participat la apărarea orașului, dreptul de cetățean de onoare al orașului. Monumentul conceput de arhitectul Josef Kranner, și executat tot de el, într-un stil medieval, cu o înălțime de 66 de picioare, este o podoabă a orașului. Dintr-un piedestal aranjat ca o cetate, la baza căruia se răsucesc niste monștri fanteziști, se ridică un al doilea pe colțuri cu patru turnuri ieșite în relief, ca bază pentru statuile alegorice, făurite de mâna meșterului sculptor Josef Max. Din această construcție se înalță un baldachin, purtat de patru coloane zvelte; în mijloc – Statuia Fidelității, iar peste tavanul baldachinului se întinde în sus bolta lui bogat ornamentată, terminându-se într-o floare dublă. În partea din față, deasupra baldachinului, se află stema imperială, iar sub statuie se poate citi dedicația: „Franz Josef I, eroicilor apărători ai cetății Timișoara, în anul 1849„, scria primarul Preyer în opera sa „Monografia orașului liber crăiesc Timișoara”.

Prima monografie a orașului

Anul 1853 este unul important pentru edilul Timișoarei. Pe lângă faptul că inaugurează linia telegrafică Timișoara – Viena, Johann Nepomuk Preyer lansează și cea mai cunoscută operă literară a sa, „Monografia orașului liber crăiesc Timișoara„, în care prezintă orașul așa cum era în vremea lui.

„Timișoara, capitala Banatului, situată în comitatul Timiș, lângă Bega, ese înconjurată de o câmpie întinsă, care, cu toate că e săracă în pitoresc, în varietate care să facă plăcere ochiului, este cu atât mai bogată în roade și în grâu, care întrece oricare alta.

Orașul se împarte în: orașul interior – Cetatea – și trei suburbii, și anume: Suburbia Fabric, care se împarte iarăși în două, ilirică și germană, se întinde în fața Porții Transilvaniei și depășește toate celelalte suburbii în privința populației și întinderii; suburbia Iosefin, care se află în fața porții Petrovaradinului și se întinde de-a lungul ambelor maluri ale canalului Bega; periferia Maierele în vecinătatea răsăriteană a Iosefinului. Intenționând însă să arătăm întinderea și mărimea ținutului orașului liber, vom ajunge într-o încurcătură nicidecum neînsemnată. Orașului îi lipsește, lucru de neînțeles până azi, o hartă cu întinderea exact măsurată a ținutului„, scria în lucrarea sa Johann Nepomuk Preyer.

În cartea sa, primarul de la acea vreme oferă informații detaliate despre populația orașului și structura acesteia, câte case erau în fiecare dintre zonele din oraș.

Conform lui Preyer, în 1847, populația Timișoarei era de „22.560 de suflete„. Detalii sunt oferite și despre căsătorii, nașteri sau decese, dar și despre modul în care era organizată administrația și ce taxe se plăteau.

De asemenea, Preyer prezintă și o listă a cetățenilor de onoare ai orașului, în perioada 1834 – 1853.

Alte proiecte ale administrației Preyer

Un an mai târziu, primarul pune umărul la înființarea Biroului de Poșta și Biroului de Telegrame din Timișoara.

În 1857, când Timișoara ajunsese bine la peste 22.000 de locuitori, Johann Nepomuk Preyer duce la capăt un alt proiect al său, iar la 1 septembrie se inaugurează sistemul de iluminat cu gaz aerian al Timișoarei.

„La început funcționau 200 de lămpi care acopereau străzile din Cetate, iar în 1860 se extinde și pe străzile principale din Fabric și Iosefin„, se mai arată în volumul ‘Cronologia județului Timiș’.

În mandatul lui Preyer încep și lucrările la una dintre clădirile simbol din Timișoara, Palatul Dicasterial. Construcția edificiului a început în 1855, însă va fi încheiată după cinci ani, în timpul primului mandat al lui Kuttel Karoly.

În ultimul său an la conducerea Timișoarei, primarul Preyer inaugurează și două legături între Timișoara si orașe din Ungaria și Bulgaria, prin intermediul căii ferate. În 15 noiembrie 1857 este data în folosință linia către Seghedin, iar în 15 iulie 1858, se inaugurează cea către Iasenovo.

Final de mandat pentru primarul Preyer

În 1858, Preyer cade în dizgrație și este înlăturat din funcția de primar. Este înlocuit cu Aloise Marquet, un comisar imperial. Preyer părăsește orașul și se retrage la Gmunden, în Austria, unde se ocupă de literatură.

Revine la Timișoara trei ani mai târziu, când este numit judecător de tribunal la Curtea de Justiție Imperială și vicepreședinte de tribunal. În 1876 renunță și la aceste funcții și se retrage la Kirchenberg. Aici avea să moară 12 ani mai târziu, la vârsta de 83 de ani.

Nu trebuie uitate nici creațiile pe care Johann Nepomuk Preyer le-a lăsat culturii române. El este cel care a scris „Monografia orașului liber crăiesc Timișoara„, prima operă de acest gen despre Timișoara. Preyer a mai scris și piese de teatru, poezii, povestiri sau un foileton, dar și articole ce au apărut în mai multe publicații ale vremii.

În timpul cât Johann Nepomuk Preyer a fost primar, Timișoara a avut parte și de evenimente culturale importante pentru acea vreme. În 1846, la teatrul din Timișoara concerta pentru prima dată Franz Liszt. Un an mai târziu, în capitala Banatului avea să poposească pentru trei concerte trupa lui Johann Strauss, fiul, aflată la prima ieșire în afara Vienei.

O stradă de 565 de metri din Timișoara poartă numele primarului din timpul revoluției burgheze, iar aceasta se întinde de la strada Căpitan Damșescu până la intersecția cu bulevardul Iuliu Maniu.

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!