Studii de Securitate la Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad

Securitatea, în orice sens obiectiv, se referă la absența amenințărilor la adresa valorilor dobândite, iar în sens subiectiv, la absența temerii că asemenea valori vor fi atacate.” – Arnold Wolfers

Lumea actuală este caracterizată prin creșterea și diversificarea amenințărilor la adresa securității indivizilor, națiunilor și sistemului internațional.

Războaiele, terorismul, criminalitatea organizată, amenințările cibernetice, problemele de mediu sunt realități ale lumii contemporane. Profesioniștii în domeniul studiilor de securitate se află în prima linie a luptei împotriva amenințărilor generate de acestea.

În acest context, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, a fost implementat un nou program de studii universitare : Studii de securitate, având durata de 3 ani, studii cu licență.

Ce vor studia viitorii noștri studenți?

În cadrul noului program de studii de licență Studii de securitate, studenții vor beneficia de o pregătire multi și inter-disciplinară, bazată pe cursuri din domenii de interes actual: relații internaționale, științe politice, apărare, ordine publică și siguranță națională, istorie, drept, economie, psihologie etc. Astfel, în curricula academică se regăsesc următoarele cursuri:

Introducere în studii de securitate și strategice

Sisteme de securitate în istoria lumii

Introducere în studii de intelligence

Alianțe și organizații internaționale de securitate

Analiza conflictelor internaționale

Terorism și globalizare

Politica de securitate națională a României

Analiza riscurilor neconvenționale la adresa securității

Introducere în securitatea cibernetică

Securitate economică

Ce compentențe vor dobândi viitorii noștri studenți?

Studenții noștri vor dobândi competențe teoretice și practice esențiale pentru domeniul studiilor de securitate. Acestea vor putea fi transpuse în interpretarea și valorificarea eficientă a informațiilor în organizații, realizarea unor analize de risc, gestionarea unor evenimente neprevăzute, elaborarea și comunicarea unor planuri și proiecte în domeniul securității.

Ce oportunități de carieră vor avea absolvenții?

După terminarea studiilor, absolvenții vor putea opta pentru o carieră în structurile instituțiilor publice cu atribuții de ordine și siguranță publică, siguranță națională, precum Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații; instituții și organizații internaționale (ONU, NATO, UE, OSCE), companii private, mediul academic, mass-media sau organizații non-guvernamentale.

Universitatea noastră își adaptează permanent oferta educațională, pentru a veni în sprijinul studenților noștri, care, după absolvirea studiilor, să aibă cele mai mari șanse de succes în găsirea job-ului potrivit.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Aceasta universitate este intradevar una cu traditie.