Noutati :

Startul se da la Timisoara. Caravana turului ciclist al Romaniei va pleca din Banat

30 iulie, 2020 - 10:43 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

Federatia Romana de Ciclism anunta debutul celei de-a 53-a editii a Turului Romaniei, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din Sud-Estul Europei si cel mai important eveniment sportiv international din tara noastra, in 2020. Competitia, inclusa in calendarul competitional al Uniunii Cicliste Internationale, la categoria 2.1, va fi derulata in intervalul 8-13 septembrie si isi propune sa alinieze la start aproximativ 20 de echipe de ciclisti ce vor parcurge un total de peste 800 km, traversand unele dintre cele mai spectaculoase zone ale Romaniei.

„Cu mult entuziasm facem acest anunț: Turul Romaniei se va desfasura si in acest an, desi aveam emotii legate de organizarea acestuia, in contextul actual. Editia cu numarul 53 va fi una captivanta, dedicata, ca si pana acum, atat amatorilor de ciclism, cat si profesionistilor din tara si din strainatate. Am pregatit un traseu spectaculos, in 5 etape, care trece si prin Transfagarasan. Nu doar ca ne dorim sa promovam Romania, dar ne propunem sa incurajam cat mai mult si spiritul de echipa, forta si curajul in depasirea propriilor limite. Ii asteptam, asadar, pe toti iubitorii de ciclism sa ni se alature in cea mai importanta competitie de gen din Romania, unde sigur ca ne vom intalni respectand toate normele de igiena si de siguranta impuse. Inca nu stim daca vom putea sa organizam concursul cu spectatori in contextul dat, insa promitem sa ne revansam prin transmisiuni zilnice in direct”, a declarat Eduard Novak presedintele Federatiei Romane de Ciclism.

Turul Romaniei va debuta cu o cursa-prolog in Timisoara, aceasta fiind urmata de 5 etape: Timisoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Targu Mures – Lacul Sf. Ana, Brasov – (Transfagarasan) – Curtea de Arges, iar etapa finala se va desfasura la Bucuresti.

Cu aproximativ 120 de ciclisti invitati care se vor lupta pentru celebrul tricou galben, cursa promite sa fie un eveniment menit sa promoveze ciclismul, ca sport practicat la nivel de performanta, dar si mersul pe bicicleta in randul populatiei, frumusetile Romaniei si turismul romanesc.

Turul Romaniei sau „Mica Bucla” este cea mai importanta competitie ciclista din Romania. Prima editie a Turului, castigata de echipa Bulgariei, a avut loc in 1934, pe o distanta de 1026 de kilometri, avand 7 etape.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...