TIMISOARA. Baschetbaliștii de la SCM Timișoara joacă în acest final de săptămână primele meciuri amicale din această pauză competițională.
CITESTE SI: Thriller pe Electrica. Politehnica Timisoara a ratat calificarea in grupele Cupei Romaniei
Sportivii pregătiți de Dragan Petricevic merg în Ungaria pentru două meciuri la Debrecen. „Leii din Banat” întâlnesc prim-divizionara maghiară Duna Aszfalt-DTKH Kecskemet, ocupanta locului al unsprezecelea în țara vecină. Meciul este programat vineri, 29 august, de la ora 18.00 (ora României).
Într-al doilea meci al primei zilei (ora 20.15) se înfruntă gazda, DEAC Debrecen, și formația cehă NH Ostrava.
Sâmbătă se vor disputa finalele, de la 17.00 și de la 19.00.
După revenirea din Ungaria, sportivii violeți se pregătesc de Cupa Timișoara, turneu tradițional la care în acest an vin campioanele din Slovacia și Ungaria. Partidele se vor disputa după următorul program:
2 septembrie: SCM Timișoara – BK Patrioti Levice (ora 18:00)
3 septembrie: BK Patrioti Levice – Szolnoki Olajbányász (ora 17:00)
4 septembrie: SCM Timișoara – Szolnoki Olajbányász (ora 17:00)
„Înainte de orice, vreau să spun că sunt foarte mulțumit de alegerea jucătorilor din lotul pentru viitorul sezon. Din capului locului, declar că sunt jucători predispuși la sacrificiu și la efort, predispuși la acceptare și la spiritul de echipă, nu baschetbaliști care să joace doar pentru statistică. Există această regulă cu doi jucători români pe teren și toți trebuie să fie conștienți că nu mai au nevoie de statistici, ci au nevoie să livreze la maximum, 100%, dar cu un număr de minute mai răstrâns decât înainte, pentru că este un lot mai larg numeric față de ce am avut anul trecut.”, spune Dragan Petricevic, antrenor principal SCM Timișoara.