Noutati :

Stand-up al presedintelui CJT Calin Dobra pe drumul ce leaga Timisoara de Aeroport: Largim la 4 benzi, avem constructor, dar nu va zic cine-i castigatorul. Costa 1,5 milioane euro pe kilometru

14 februarie, 2020 - 03:17 PM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: ADMINISTRATIE
2

TIMISOARA. Il hulim, dar il copiem. Schimbare de tactica, inainte de alegeri, in comunicarea virtuala cu cetatenii a presedintelui Consiliului Judetean Timis. Dupa modelul Nicolae Robu, Calin Dobra a inceput si el sa se filmeze in locurile in care se vor deschide candva santiere.

Vineri, seful CJT a difuzat primul stand-up pe reteaua de socializare, adica o interventie filmata… la fata locului.

Calin Dobra a inregistrat un video pe soseaua ce leaga Timisoara de Aeroportul International Timisoara in care le povesteste urmaritorilor paginii sale de Facebook ca a fost desemnat un castigator al licitatiei pentru largirea la 4 benzi a acestui drum, santier asteptat de ani de zile.

Avem constructor si, in primavara acestui an, in momentul in care vremea ne va permite, vom incepe largirea acestui drum judetean la 4 benzi. Consider importanta aceasta investitie pentru judetul Timis, pentru ca Aeroportul este in plina dezvoltare, pentru ca este o poarta de intrare importanta in judetul Timis, si in anul 2021, prin prisma proiectului Timisoara Capitala Europeana a Culturii vom avea un numar mare de turisti prezenti in judetul Timis„, a povestit Dobra in timp ce se plimba pe sosea, prin fata camerei de filmat.

Intrebat de cetateni pe Facebook cine este castigatorul licitatiei, presedintele Consiliului Judetean Timis a refuzat sa il anunte sustinand ca il va dezvalui abia luni cand va iscali contractul. Aceasta mai ales ca oamenii se tem ca nu cumva, tot dupa modelul Primariei Timisoara, sa ne trezim din nou cu un constructor cu firma de apartament infiintata zilele trecute, fara niciun angajat.

Potrivit surselor opiniatimisoarei.ro, insa firma care a castigat aceasta licitatie este Super Construct, aceeasi care a realizat lucrarea de modernizare de pe Calea Martirilor, de la fosta Baricada pana la limita cu Girocul, dar si alte lucrari din Timisoara.

Banii necesari largirii acestui drum atat de important pentru soferii care doresc fie sa ajunga la Aeroport, fie pe centura ocolitoare a Timisoarei si de acolo mai departe spre autostrada, au fost deja alocati inca din 2018 prin PNDL.

Drumul judetean DJ 609 D este situat pe teritoriul comunei Ghiroda si asigura legatura dintre Centura ocolitoare a municipiului Timisoara si Aeroportul International “Traian Vuia” Timisoara.

Sectorul de drum judetean ce se va moderniza are o lungime de 2,53 km, iar valoarea lucrarii va fi de aproximativ 18.000.000 lei (inclusiv TVA), din care 3.000.000 lei de la bugetul local si 15.000.000 lei de la bugetul national. Aceasta inseamna ca va costa peste 1,5 milioane euro pe kilometru.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. sa lase prostiile ca de minciuni si mincinosi m am saturat
    sa ne spuna cand se apuca de Timisoara- Dumbravita -Centura – Giarmata – A1 ca ne mint de 3 ani ca l fac si nu vad nici o miscare
    Rusine sa le fie , mergem cu 40-50 km/ora in mileniul 3 pe poate cel mai aglomerat drum din judet

    cred ca e mincinosul mincinosilor
    a se vedea declaratiile din presa si tv din ultimii 3 ani legar de lucrarile in discutie

    no coment

  2. Nimeni nu te mai crede , indiferent ce tot trimbitezi , ai putea sa ne scutești .