Noutati :

Speranta moare ultima. Ministerul Culturii vrea sa dea bani pentru repararea Castelului Huniade din Timisoara, insa pune conditii

1 noiembrie, 2018 - 03:39 PM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: ADMINISTRATIE
4

TIMISOARA. Dupa ce a pierdut deja doua trenuri, acum, Consiliul Judetean Timis „asteapta in gara” si spera sa il prinda pe cel de-al treilea. Concret, de doua ori CJ Timis a ratat, voit sau nu, obtinerea de fonduri europene pentru repararea Castelului Huniade, iar acum are promisiuni de la Ministerul Culturii.

CITESTE SI: Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana cauta consultanti pentru programul din urmatorii ani. Ce rol vor avea? 

De opt ani, Castelul Huniade, cea mai veche cladire din Timisoara, zace ca o ruina in centrul orasului. Din anul 2010 Consiliul Judetean Timis, proprietarul acestuia, a demarat lucrarile de reparatii si consolidari. Lucrurile s-au poticnit in mai multe randuri, mai ales dupa ce in timpul acestora a fost descoperita o fisura in zidul de nord – vest.

 

De doua ori, Consiliul Judetean Timis a vrut sa atraga bani europeni pentru reparatii, insa fara succes. Ultima data, chiar anul acesta a depus actele. Au fost disponibili 5 milioane de euro, maxim, iar cei de la CJ Timis au spus ca banii nu sunt suficienti pentru repararea si consolidarea intregii cladiri, insa macar o parte din aceasta ar putea fi reparata si redeschisa publicului.

Proiectul a fost depus la ADR Vest, aprobat, apoi retras de cei de la CJT. Aceasta pentru ca a aparut o noua oportunitate de finantare, dupa cum sustin liderul CJ Timis Calin Dobra si  Ion Ardeal Ieremia, secretar de stat in Ministerul Culturii.

CITESTE SI: Albe ca zapada. Schimbare la Targul de Craciun de la Timisoara in acest an 

Institutul National al Patrimoniului, institutie care apartine de Ministerul Culturii, are la dispozitie bani pentru investitii la unele cladiri importante din tara. Este vorba de un miliard de euro, bani ce trebuie cheltuiti in 7 ani. In ceea ce priveste Timisoara si judetul Timis, pe lista scurta se regasesc doua obiective: Castelul Huniade si Palatul Culturii care adaposteste Teatrul National Timisoara, Opera Nationala Romana, Teatrul Maghiar si Teatrul German.

Am luat decizia, identificand acest proiect al Institutului National al Patrimoniului, sa depunem aceasta solicitare de finantare. Ma bucur ca s-a aprobat, insa exista conditionarea finalizarii lucrarilor actuale. In noiembrie se intruneste Comisia de receptie„, a declarat Calin Dobra, presedintele Consiliului Judetean Timis.

Potrivit secretarului de stat in Ministerul Culturii, Ion Ardeal Ieremia, daca se va face receptia pe lucrarile executate pe aripa de nord – vest, anul viitor cladirea ar putea intra la finantare.

Un proiect pentru Castelul Huniade exista deja, inca din 2008, insa acesta va fi actualizat. Potrivit acelui proiect, suma necesara reabilitarii si consolidarii celei mai vechi cladiri din Timisoara se ridica la 8 milioane de euro.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Cred ca a fost construit mult mai repede. Ce face PSD, nimeni nu poate… sa zica cate milioane de euro au bagat deja. E castelul magic, baga bani de 11 ani iar ei dispar. E un fel de Hill House, bantuita de fantoma coruptiei PSD.

  2. Daca la CJT sunt de la PSD ce sa ne mai miram ,PSD ciuma rosie!!!!

    Suntem responsabili ca nu ne facem datoria atunci cand sunt alegeri,ca e vorba de Prezidentiale , guvernamentale sau referendum-uri , noi ca si oameni simpli trebuie sa ne facem datoria.Daca nu ne facem atunci sa inchidem gura si sa nu mai avem astepari.

  3. Sunt foarte curios cine o sa semneze procesul verbal de receptie. Asta numai daca vor sa intre la ”mititica”.

  4. Dobra, inaptul, loveste din nou!
    De ce ai retras proiectul pentru fonduri europene, ma, hotule? Pentru ca alea nu puteau fi furate, de aia!
    Hoti! Mincinosi si hoti, astia sunt pesedistii!