Spania este noua Campioană Mondială la fotbal. Ibericii egalează la titluri alte două reprezentative și vor fi gazde peste 4 ani. FOTO

Foto: edition.cnn.com

Spania este noua campioană mondială, după ce a trecut la limită de Argentina în finala disputată la New York. Acesta este al doilea titlu pentru reprezentativa iberică, după cel din 2010, din Africa de Sud.

Spania a început mai bine meciul și s-a instalat în jumătatea Argentinei. Yamal a pătruns în minutul 3 în careu, a șutat, dar mingea deviată de un fundaș a fost prinsă în doi timpi de Martinez.

Spania a continuat să controleze jocul și doar execuțiile imprecise ale jucătorilor lui de la Fuente au făcut ca tabela să arate 0-0. Nici argentinienii nu au avut prea multe reușite, iar pe finalul primei părți l-au pierdut și pe Lisandro Martinez, care a părăsit terenul accidentat.

Repriza secundă a început cu o ocazie a Spaniei, care a recuperat o minge la centrul terenului, balonul a ajuns la Baena, iar jucătorul lui Atletico Madrid a trimis din marginea careului mare în brațele lui Martinez.

Spaniolii au continuat să domine, dar șuturile lui Baena sau Pedri au fost prinse de portarul argentinian.

În prelungiri, Nico Williams a scăpat spre poarta argentiniană, a șutat puternic, dar a scos Martinez. Câteva secunde mai târziu, Enzo Fernandez a avut o intrare imprundentă la un adversar, a văzut al doilea galben si a fost eliminat.

În al șaselea minut de prelungire, Paredes l-a faultat pe unul din adversari în fața careului mare, iar centralul Vincic a dictat lovitură liberă. A executat Yamal, dar Martinez a respins în corner, iar după 90 de minute scorul era 0-0.

Spania a continuat să domine, iar în minutul 6 al primei reprize de prelungiri, Nico William a trimis mingea în plasă. Centralul Vincic a anulat însă reușita pentru un fault în atac.

Merino a fost și el aproape de gol pentru iberici cu 2 minute înainte de pauză, când mingea trimisă de el cu capul a trecut puțin pe lângă bară.

La doar 2 minute de la reluare, la primul atac al Spaniei, o centrare de pe dreapta a ajuns la Nico Williams, acesta a recentrat pentru Ferran Torres, iar vârful Barcelonei, din 8 metri, a trimis în plasă pentru 1-0.

În minutul 113, Ferran Torres a scăpat din nou către poartă și a înscris, dar reușita a fost anulată pentru offside.

Două minute mai târziu a venit și primul șut pe poartă al Argentinei. Messi a trimis puțin peste transversală din afara careului.

Argentina putea egala în ultimele minute din prelungiri, dar Senesi a trimis din 6 metri pe lângă poartă. Și Simeone a fost aproape după un corner al lui Messi, dar a trimis mult pete poartă din careul mare.

S-a încheiat 1-0, iar Spania a devenit noua Campioană Mondială, primind trofeul chiar de la argentinieni.

Spania la al doilea trofeu din istorie, câștigat cu același scor

Spania a câștigat a doua Cupă Mondială din istoria sa, și ca o coincidență, tot cu 1-0, la fel ca în 2010, și tot după prelungiri.

Spania își trece astfel în palmares al doilea titlu mondial și egaleaza la trofee câștigate Franța(1998 și 2018) și Uruguay(1930 și 1950).

Pe lângă trofeul Cupei Mondiale, selecționata Spaniei a luat și premiile individuale. Cubarsi a primit trofeul pentru cel mai bun tânăr jucător, Unai Simon a luat mânușa de aur a turneului, după ce a încasat doar un gol, iar Rodri a primit cupa pentru cel mai bun jucător.

Golgeterul acestei ediții de campionat mondial este Kylyan Mbappe, cu 10 goluri, urmat în clasament de Lionel Messi, cu 8 reușite și Jude Bellingham, cu 7.

Același Mbappe, dar și Lionel Messi l-au depășit pe Miroslav Klose în ierarhia marcatorilor all time la Cupa Mondială. Francezul are 22 de goluri, iar argentinianul 21.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Un meci de tot kktu

    • Corect