Dumbrăvița caută puncte pe terenul unei echipe rămase fără antrenor. Probleme de lot pentru lanterna roșie înaintea partidei cu Gloria Bistrița

TIMISOARA. CSC Dumbrăvița nu a mai obținut vreun punct în liga secundă de aproape 2 luni, iar în runda cu numărul 11 va juca pe terenul Gloriei Bistrița, echipă ce a schimbat antrenmorul chiar înaintea partidei cu timișenii.

CITEȘTE ȘI: Dublă europeană pentru handbaliștii de la Politehnica Timișoara. Alb-violeții luptă pentru calificare în fața propriilor suporteri cu un nou antrenor pe bancă

Formația timișeană pierdut între timp 6 meciuri la rând și este ultima în clasamentul campionatului. Vestea bună este că echipa alb-verde a reușit să înscrie la ultimele două meciuri pe terenuri străine. Vestea proastă este că Florin Fabian nu va avea tot lotul valid la această întâlnire.

Nicholas Pop, Damien Dussaut și Bogdan Panaite s-au accidentat în ultima săptămână. Echipa medicală speră ca măcar unul dintre ultimii doi să poată fi recuperat și să facă deplasarea.

Ambele echipe vin după eșecuri la 0 în runda precedentă. Dumbrăvița a încasat două goluri în partida cu Bihorul, iar Bistrița a primit 3 pe terenul Bacăului.

Chiar înaintea duelului cu alb-verzii, conducerea Gloriei l-a demis pe antrenorul Nicolae Grigore și pe întregul său staff.

„Mesajul meu, pe care vreau să-l transmit și acum, este pentru toți jucătorii, nu doar pentru jucătorii cu experiență. Le-am spus-o și săptămâna aceasta, la ședințele pe care le-am avut, că aștept cel mai mult de la ei să se dăruiască în teren. E un moment foarte greu! Doar printr-o dăruire și o determinare totală se pot întâmpla lucruri mai bune pentru noi, adică să acumulăm puncte. Conștientizăm în ce situație suntem, deci dăruirea este primul lucru pe care îl voi cere și pentru meciul de sâmbătă.
Pentru noi, orice meci este capital. Le-am spus jucătorilor: întâlnim un adversar pe care personal îl cunosc, l-am urmărit îndeaproape. Știu că au câțiva jucători trecuți pe la Corvinul, care au promovat în prima divizie. Au și câțiva străini de bună calitate. Sper ca noi să fim cei care vom fi mult mai concentrați și mai determinați la acest meci, cu o organizare foarte bună de joc, cu eliminarea greșelilor pe care le-am avut în zona 1 în ultimele meciuri și cu o consistență mai bună pe atac. Trebuie să putem pune probleme celor de la Bistrița și să ne întoarcem cu punct sau puncte.„, spune Florin Fabian.

Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată, în sezonul trecut, la Dumbrăvița. Timișenii s-au impus cu 2-1, cu golurile lui Raoul Cristea și Gheorghe Gondiu, fotbaliști care nu mai sunt în prezent în lotul alb-verzilor. Pentru ardeleni a punctat fostul dumbrăvițean Alin Burdeț, care nu mai îmbracă nici el tricoul Gloriei.

Duelul dintre Gloria Bistrița și CSC Dumbrăvița este programat sâmbătă, de la ora 11, și va fi transmis pe canalul ed youtube al echipei ardelene.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.