TIMIȘOARA. Se muncește în ritm bun pe bucată de Autostrada lipsa între Margina și Holdea și nu există niciun risc să fie oprite lucrările care se fac cu bani europeni prin PNRR.
A spus-o răspicat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, aflat la Timișoara sambata.
„Pe autostrada am trecut, venind spre Timișoara, sunt 200 de utilaje, cu 400-500 de muncitori, ceea ce ne face optimiști să credem că termenul de finalizare, vara anului viitor, va fi respectat.
Nu există niciun risc să se piardă finanțarea. Nu sunt riscurile în acest moment, se lucrează. Vorbim de 10 km. PNRR-ul în acest moment are ca termen undeva august. 2026. Nu pun în discuție că la nivel de Parlament European s-a dat o aprobare pentru prelungire cu încă 18 luni. Nu.
Constructorul trebuie să respecte termenul care este acum, a prevăzut în PNRR și anume august anul viitor. Nu există probleme de acest tip. Mi-aduc aminte cum era acest proiect când am venit la Minister. Și chiar vorbeam cu Domnul președinte Simonis, în 2017 În acea jumătate de an cât am fost prim-ministru, intrebam ce se întâmplă cu această bucată lipsă. Stiți istoria. Nu aveam licitație, s-a anulat și așa mai departe. Când am venit ministru, în final de anul 2021, era aceeași situație. Nu era licitația, nu era absolut nimic. Deci, efectiv înghețat. Timp de patru ani nu s-a întâmplat nimic.
În 2022, chiar cred că început de 2023, s-a organizat licitația, s-ar refăcut proiectul și s-a intrat în această zonă de proiectare plus execuție. A câștigat o companie care și-a respectat de fiecare dată termenele asumate. Și chiar a devansat termenele față de ceea ce se spunea în contract. De aceea, vă spun că nu există, din punctul meu de vedere, dacă vor fi urmărite, dacă se va pune o presiune pozitivă pe constructori, așa cum am făcut de fiecare dată, nu există riscuri de acest tip„, a precizat Sorin Grindeanu, arătând că noul ministru al Transporturilor va trebui să monitorizeze obiectivele de infrastructură pentru a fi duse la bun sfârșit.
Grindeanu a dezvăluit și că UMB, constructorul de pe tronsonul Margina – Holdea, firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, e compania cu cei mai mulți kilometri de autostrada în lucru din Europa.
”Umbrărescu în acest moment, sau UMB-ul, că nu persoana fizică Umbrărescu, UMB-ul cred că este compania cu cei mai mulți kilometri de autostradă în lucru din Europa. Eu așa, nu știu să fie cineva cu mai mulți kilometri în lucru. Undeva spre 400 de kilometri de autostradă, în acest moment, contractați în lucru, în execuție. Exclusiv pe teritoriul național al României”, a spus Grindeanu.
Finalizarea tronsonului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, de 9,13 km, este una dintre cele mai așteptate lucrări de infrastructură mare pentru vestul țării. Aceasta, în condițiile în care drumul național DN68A este cel mai tranzitat din zona, mereu aglomerat, pe care șoferii de tiruri și camioane, respectiv cei de autoturisme îl folosesc deopotrivă. Un drum ce necesită în permanență lucrări de reparații.
Noua bucată de autostradă va avea două ‘tuneluri pentru urși’, ce vor măsura, însumat, 2,13 km de tunel forat. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecționale, cu platforma de 11,25 m.
Întreg segmentul Margina – Holdea, care se face cu bani europeni, trebuie să fie gata în 2026. (august 2026 finalizare lucrări/decembrie 2026 pentru decontare facturi).