Noutati :

Smen liberal cu stalpii RATT! Sau cum se fac bani capusand regia de transport a Primariei Timisoara

25 septembrie, 2014 - 01:27 PM
Autor: Anonim      
Categorie: ANCHETE
5

TIMISOARA. Cum ar fi sa primiti ‘cadou’ cateva sute de stalpi de pe care sa incasati bani fara sa faceti mai nimic? Nu-i asa ca e o afacere excelenta? Asa se traduce ultimul business al Primariei Timisoara cu o asociatie de firme, un cluster, in care doi liberali apropiati ai primarului Nicolae Robu: Harry Zimmerman, patron de firma de publicitate, si Radu Dimeca, consilier local avand si el o firma in asociatie, ce produce materiale publicitare, fac regulile.

Dupa zeci de ani in care RATT si-a gestionat singura stalpii care sustin transportul in comun si pe care sunt montate panouri publicitare, cei doi prieteni ai primarului si-au zis ca de ce n-ar incasa si ei niste bani pe seama infrastructurii regiei. Asa se face ca in decembrie 2013 au pus la cale un proiect, pe bani europeni, infiintand o asociatie de firme care sa se ‘ingrijeasca’ de stalpi. Insa printr-o alta firma, un SRL. Oficial, pe fonduri UE asociatia ii numara si ii curata, apoi incep sa se adune banii din publicitatea de pe ei. La alte tarife, insa. Apoi, o parte din incasari se varsa la regia de transport, respectiv municipalitate.

Asadar, asociatia cu pricina a primit peste 600 de stalpi ai RATT de la Consiliul local, care este actionar majoritar la regia de transport, in urma unui … parteneriat. Nicidecum in urma unei licitatii. Iar firma SC CLUSTER ADVERTISING PRINTING PACKAGING SRL incaseaza pentru… asociatie.

In luna iulie, sub motivatia ca in acest fel va da o mana de ajutor RATT-ului aflat in gaura, Consiliul Local Timisoara voteaza si cota parte ce revine Primariei din veniturile realizate prin inchirierea stalpilor pentru servicii de publicitate.

Evident niciun cuvant despre comisionul pe care firma asociatiei avea sa-l faca pentru serviciile prestate. La care se adauga banii ce vor fi primiti de la Uniunea Europeana pentru ingrijirea stalpilor.

Intrebat de ce era nevoie de externalizarea acestui serviciu de catre RATT, purtatorul de cuvant al institutiei sustine ca gestionarea stalpilor e o treaba costisitoare.

Activitatea de publicitate pe stalpi s-a externalizat pentru reducerea cheltuielilor cu mentenanta acestora. Noi, RATT, suntem angrenati parteneri intr-un proiect cu finantare europeana impreuna cu un cluster format din firme. Unul dintre motive este legat de cheltuiala cu mentenanta. Pana la urma, era o activitate conexa fata de activitatea noastra de baza. Se doreste eliminarea publicitatii ilegale pe stalpii nostri, noi nu aveam posibilitatea sa urmarim zilnic acest aspect. Totul s-a stabilit printr-o hotarare de consiliu local„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Cosmin Bradu, reprezentant al Biroului de Relatii Publice RATT.

Consilierul local al PNL Radu Dimeca, aflat in cluster, sustine ca asociatia face ‘munca voluntara pentru RATT’. Din octombrie insa s-au dublat tarifele ce vor fi incasate de la firmele de publicitate, de catre firma SC CLUSTER ADVERTISING PRINTING PACKAGING SRL.

Din luna iulie de cand a inceput activitatea, asociatia se lauda ca a scapat de cei care aveau publicitate ilegala pe stalpii RATT si chiar au crescut numarul de contracte. Cat despre comisioanele pe care incep sa le adune de la firmele de publicitate: un mizilic. Totul este pentru binele orasului.

Clusterul este o entitate, in momentul de fata sunt 13 firme. Cu acestea, primaria, RATT si politia locala au facut un parteneriat legat de punerea in ordine a publicitatii stradale. 18% in plus contracte in decurs de doua luni, pe baza asta s-a incheiat un contract in care APP – Advertising Printing Packaging sa gestioneze aceasta activitate pentru ca RATT era pe minus. Ei primesc bani pe 638 de stalpi banii, de fapt sunt 605 stalpi, noi atatia am numarat”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Radu Dimeca.

Ceea ce uita sa aspuna consilierul local al Timisoarei e ceea ce semnalam noi anterior: Clusterul lucreaza printr-o societate comerciala care, culmea, are cuvantul cluster in denumire, spre confuzia unora, SC CLUSTER ADVERTISING PRINTING PACKAGING SRL, firma care isi are sediul intr-o cladire despre care se stie ca i-a apartinut lui Radu Dimeca, pe Splaiul Tudor Vladimirescu. Aceasta este practic, firma care incaseaza banii.  In plus,  societatea cu pricina da la RATT doar banii pentru stalpii pe care la randu-i reuseste sa-i subinchirieze, nicidecum pentru toti cei 600 de care vorbeste liberalul.

Mai trebuie spus ca project managerul Clusterului si administratorul firmei care incaseaza banii din subinchirierea stilpilor sunt apropiati ai consilierului liberal Radu Dimeca.

Cat despre faptul ca Primaria Timisoara n-a organizat o licitatie, ci le-a pus contractul in brate, liberalul Radu Dimeca are o explicatie.

La chestia asta cu atribuirea discutia a fost intre RATT si cluster pe principiul ca RATT sa nu mai mearga pe pierdere, ca RATT era in gaura. Totul a pornit de la un contract de parteneriat in care a trebuit sa existe dovada ca Politia Locala, APP si RATT fac dovada ca lucrurile evolueaza pozitiv. E drept, tarifele s-au dublat„, explica pentru opiniatimisoarei.ro consilierul local al PNL.

Cand vine vorba de bani, liberalul se cam poticneste in explicatii, dar o tine una si buna: castigurile asociatiei (n.r. de fapt ai firmei care reprezinta clusterul – CLUSTER ADVERTISING PRINTING PACKAGING SRL) din businessul asta sunt extrem de mici. Deci, firma are in vedere doar binele orasului, nicidecum o afacere cu adevarat profitabila.

Incompatibilitate?

Cum se impaca gestionarea de catre un consilier local a stalpilor RATT si a banilor publici produsi de acestia, cu functia de ales in Consiliul Local Timisoara, consiliu care este tocmai actionar majoritar la Regia de Transport?

Raspunsul la aceasta intrebare a fost de-a dreptul induiosator.

Sincer, nu m-am gandit la asta pana acum„, a raspuns pentru opiniatimisoarei.ro Radu Dimeca.

Vorbim de bani publici care se dau, banii care ii avea RATT ii incaseaza… Eu, ca si obiect de activitate nu am treaba cu publicitate, noi suntem mai mult cu printuri (n.r. Radu Dimeca are firma Grafoprint care produce bannere, mash-uri si alte imprimpate pentru publicitate). Noi suntem din partea clusterului, eu nu simt unde ar putea sa fie lucrurile cu contuzii. Ati deschis un subiect cu care trebuie atentie„, s-a marginit sa spuna liberalul.

Pentru ca tot vorbim de incompatibilitate, iata cum acelasi consilier Radu Dimeca  a VOTAT, cu mana lui, in luna iulie, in Consiliul Local Timisoara, pentru cota parte ce ar trebui sa revina municipalitatii din inchirierea stalpilor RATT, in urma parteneriatului cu clusterul pus pe picioare tot de …Radu Dimeca.

 

Reamintim ca firma lui Radu Dimeca a fost printre primele intrate in cluster.

Firmele de publicitate se revolta si reclama monopolul: RATT nu primeste banii, iar pe noi ne scot din piata!

‘Afacerea’ cu stalpii RATT nu aduce bani pentru oras, ci in buzunarele celor care au pus-o la cale, spun reprezentantii firmelor de publicitate din Timisoara care sustin si ca se instituie un adevarat monopol.

Este absurd ca CLT sa dea toti stalpii in grija unei firme, e semnat cu SRL, asta este ilegal, ei practic au facut un parteneriat ca discutie anul trecut si anul asta au incheiat prin cedare directa un contract cu o firma. Ideea a fost ca tot ce au facut ei, pe langa atragerea de bani, a fost imbunatatirea sistemului de lucru, ca cei de la RATT nu stiu sa gestioneze. Ei au zis ca vor gestiona mai bine stalpii RATT. Problema este ca s-au luat numai stalpii cu …client, in baza unei promisiuni ca pe viitor va creste si chiar se va dubla numarul de stalpi inchiriati. Deci RATT nu primeste nimic pe banii aia. RATT a zis ca nu are pretentii decat sa primeasca banii ce-i primeau pana acum. Pai atunci ce castig are orasul, daca RATT nu primeste banii?„, declara pentru opiniatimisoarei.ro Cosmin Dumitru, patronul firmei Westside Media din Timisoara.

Publicitarii arata cum este avantajata o singura firma prin ‘ingineria’ pusa la cale de liberali

In prima faza, Cresta Print (n.r. firma liberalului Harry Zimmerman) nu plateste niciun leu in plus pe jumatate din stalpi. Ei dau discount maxim, care pleaca de la o suma de 10 dolari, cat a fost pana acum la RATT, si ajunge pana la 20 de dolari. Cresta Print plateste 10 dolari catre cluster, avand 300 de stalpi. SRL incaseaza de la firma aceeasi suma pe care o platea Cresta pana acum la regie, lucrand in crestere. Eu platesc dublu. Asa a hotarat asociatia, pentru ca firma respectiva este singura care se ocupa de publicitate outdoor din cluster. In momentul de fata, Cresta Print plateste cat platea pana acum si incaseaza mai mult. Pe de alta parte, ne va scoate pe noi din piata. Pe noi ne incaseaza dublu, dar ei trebuie sa verse mai departe aceeasi suma ca pana acum la RATT. Cei care au cei mai putini stalpi platesc practic dublu. Scade chiria pentru cei care subinchiriaza mai multi stalpi. Era corect daca fiecare stalp in parte era inchiriat separat. Maine, eu daca ma duc la un client care vrea un stalp, eu ma duc cu un pret dublu fata de pretul Cresta Print. Este concurenta neloiala, ei incearca sa puna monopol. Ei au scris negru pe alb tot ce aveau de gand sa faca, cu amenintari, sa treaca lumea la ei, ca ei sunt cei mai ieftini. Noi suntem 10 firme pe piata, din 10 firme doar una este de outdoor in cluster. Eu cred ca toata chestia asta avantajeaza Cresta Print sa faca un monopol, totusi este vorba de o regie autonoma, a orasului„, explica Cosmin Dumitru.

Cel putin din partea noastra, oricat vor incerca cei de la firma respectiva, prin motive mai mult sau mai putin ortodoxe sa modifice preturile, noi vom suporta din fonduri proprii diferenta, sa fie multumiti clientii. Noi nu vom creste preturile”, a mai precizat patronul Westside Media Cosmin Dumitru.

Rating

  • 5comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Ceva nu e in regula…lipseste papusarul-sef al liberalilor din primarie, viceprimarul Diaconu Dan. Da, da, ascultati bine ce va spun, pampalaul asta coordoneaza toate smenurile din primarie, inclusiv afacerea Rogera/Tradecomia. Si mai are si prieteni interlopi…

  2. Dar Culita e strain oare de treaba asta?

  3. Acum sa vedem vine DNA peste ei ,la fel si peste Bojin Titu cind a acordat contracte finului sau sau a spart contracte secventiale in unele mai mici sub 5000 de euro ca sa poata fi atribuite direct fara licitatie ,la cca 2 sapt dupa ce stirea a aparut in presa acesta a deblocat cca 1 mil euro din fondurile cjt pentru primarii portocalii si nu sa mai auzit nimic de atunci…….decit ca consilierul cel mai vehement PDL de atunci Sorin Cociobea a trecut sapatmina aceasta la PSD.

  4. Iata cum se fac banii cinstiti! Luati exemplu!
    Nu trebuie sa muncesti mult, caci munca este pentru roboti.

  5. ….”Cu acestea, primaria, RATT si politia locala au facut un parteneriat legat de punerea in ordine a publicitatii stradale”….
    Cele trei de mai sus sunt cele mai paguboase „S.r.l.-uri”;cu exceptia RATT-ului care si aduce venit restul sunt capuse!Ce venit aduce politia locala la buget cand amenzile sunt incasate sub 1% din cate sunt aplicate?Primaria?o sleahta de gunoaie puse pe capatuiala cu orice chip!