Sinodul Mitropoliei Banatului a hotarat “dezbracarea de sutana” a preotului Daniel Crecan, de la biserica din Bocsa Montana

Sinodul Mitropoliei Banatului s-a pronuntat in cazul recursului preotului paroh Daniel Crecan, de la biserica din Bocsa Montana, judetul Caras-Severin, care a contestat sanctiunea depunerii din treapta preotiei dispusa de Consistoriului eparhial al Episcopiei Caransebesului.

Acesta a intrat in atentia Oficiului canonic-juridic al Episcopiei Caransebesului dupa ce, in data de 23 mai a.c., in Duminica Rusaliilor, cand biserica din Bocsa Montana isi serba hramul, l-a invitat pe preotul romano-catolic Rolf Philip Schoenenberg sa slujeasca impreuna Sfanta Liturghie, dupa care a dat Sfanta impartasanie credinciosilor catolici prezenti in biserica.

Aceasta slujire de la un singur altar a fost considerata o incalcare deliberata a invataturii de credinta ortodoxa, care spune ca nu-i este ingaduit niciunui cleric ortodox sa concelebreze Sfintele Taine si Ierurgii cu slujitori ai altor culte, si, in consecinta, Daniel Crecan a fost judecat, in data de 19 octombrie, de Consistoriul eparhial al Episcopiei Caransebesului si sanctionat cu depunerea din treapta preotiei.

Aceasta sanctiune a fost atacata cu recurs la Consistoriul Mitropolitan din Timisoara, cea mai importanta instanta de judecata bisericeasca pentru clericii de mir, preoti si diaconi in functiune si pensionari din cadrul Mitropoliei Banatului.

Intrunita in sedinta de judecata la resedinta mitropolitana de la Timisoara, la sfarsitul saptamanii trecute, cea mai importanta instanta bisericeasca cadrul Mitropoliei Banatului a respins recursul preotului carasean si a hotarat inlaturarea sa definitiva de langa cele sfinte.

Conform sentintei, Daniel Crecan si-a pierdut dreptul de a mai oficia slujbe religioase si de a mai purta, in orice imprejurare, reverenda preoteasca. „Depunerea sau pierderea pentru totdeauna a dreptului de a savarsi vreo lucrare sacra, fara pierderea calitatii de preot, cu putinta de a fi intrebuintat in administratia bisericeasca”, la care se adauga „interdictia de a purta, pentru totdeauna si in orice imprejurare, reverenda preoteasca, vesmintele liturgice, precum si orice alt insemn clerical, incepand cu data de 1 noiembrie 2010”.

In motivarea hotararii, membrii Sinodului mitropolitan precizeaza ca aceasta decizie “respecta hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, precum si Sfintele Canoane si legiuiri bisericesti”.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.