Se închide circulația pe podul de la fosta Fabrică de Țigări din Timișoara, se deschide șantierul. Modernizarea trebuie să fie gata în februarie 2027

TIMIȘOARA. Demarează, de luni, lucrările la Podul Muncii, care traversează Bega către strada Iuliu Maniu.

CITEȘTE ȘI: Restricții de trafic în Piața Traian din Timișoara, urmează să fie oprite și tramvaiele. Cum se va circula pe perioada primelor lucrări pentru regenerarea urbană din Fabric. FOTO

Va fi oprit traficul rutier peste pod, nu însă și pe bretelele laterale către Splaiul Vladimirescu, respectiv către Titulescu.

Din 30 martie, șoferii sunt îndemnați să folosească podurile din vecinătate, Dragalina și Eroilor.

Podul Muncii reabilitat trebuie să fie gata în mai puțin de 1 an

Conform planurilor, va fi consolidată structura de rezistență și se va înlocui suprastructura cu una de oțel-beton.

Vor fi în continuare câte 2 benzi de circulație pe sens, iar trotuarele vor fi lărgite și se vor amenaja și piste pentru bicicliști.

Proiectul include și reabilitarea rampelor, refacerea scărilor de acces cu elemente metalice, instalarea unui iluminat arhitectural modern, consolidarea malului Canalului Bega, precum și plantarea de arbori.

Podul are o lungime de 70 de metri și o lățime de 21.

La încheierea lucrărilor, se vor reintroduce troleibuzele peste pod, au transmis reprezentanții primăriei la finele anului trecut.

Reabilitarea Podului de la Fabrica de Țigări și intervențiile conexe vor costa aproape 10 milioane de euro. Podul va fi 8 milioane, din care 7,4 sunt fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021 – 2027.

Lucrările trebuie să fie gata în 28 februarie 2027.

Podul Muncii sau Regal ori Podul de la Autogară sau de la Fabrica de Tutun/Tigari (cum a fost cunoscut) a fost ridicat în anul 1913, pe locul unui vechi pod de lemn ce fusese reparat în 1898. S-a folosit structura unui pod metalic din Fabric. A fost vopsit în 1923 și consolidat în 1936 și în 1968.

Construcția actuală datează din 1978 si e foarte degradată.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Poate să închidă și pasajul de la Solventul ca nu mai ajuta acuma la nimic trebuia renovat când se lucra și la pasajul Solventul

  2. Și evident vor fi îngustare benzile de circulație pentru a crea cât mai multe accidente că așa îi place primarului Fritz care îi vrea pe timișoreni pietoni în conformitate cu ideologia eco-marxistă pe care o impune cetățenilor, după cum se dictează de la Bruxelles.