Noutati :

Se construieste la Timisoara stadionul de 15.000 de locuri, ca la Ploiesti, sustine primarul Nicolae Robu. Ce se intampla in 4 luni

22 mai, 2018 - 03:21 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: ADMINISTRATIE
7

TIMISOARA.  La Timisoara se va construi un stadion asemanator cu cel ridicat acum 7 ani intr-un alt oras din Romania, sustine primarul Nicolae Robu. Nu va costa la fel de mult si se va amenaja treptat pana va ajunge la 15.000 de locuri.

CITESTE SI: Rasar fantani ornamentale in 5 zone mari din Timisoara. Unde vor fi construite 

Incepe lucrul la studiul de fezabilitate pentru inca unul dintre complexele sportive de cartier din Timisoara. Este vorba despre cel din Calea Buziasului, care va cuprinde bazine olimpice, un stadion cu 15 mii de locuri, dar si terenuri pentru baschet ori tenis.

„S-au desfasurat mai multe licitatii si in urma lor am semnat contractele pentru diverse servicii de proiectare. In decurs de 120 de zile va fi elaborat Studiul de Fezabilitate pentru zona sportiva si de agrement Calea Buziasului, unde vom face amenajare complexa, cu bazin de inot acoperit, bazin in aer liber, ambele semiolimpice. Vom construi un stadion care va avea 15 mii de locuri, modelul este dupa cel din Ploiesti. Vom face mai intai 5 mii de locuri. Abordarea va fi urmatoarea: la inceput vom face 5 mii de locuri pe o parte, apoi pe partea cealalta si intr-o a treia runda, vom mai realiza inca 5 mii de locuri, cate 2.500 la fiecare capat. Binenteles, toate vor fi cu tribune acoperite. Repet, dupa modelul stadionului din Ploiesti, care mi-a placut foarte mult. Nu e unul de lux, este unul fezabil, cu sume care sunt accesibile. Vom pastra terenul unde joaca Ripensia, vom avea peste 100 de locuri de parcare, va fi un proiect foarte interesant”, a spus Nicolae Robu, primarul Timisoarei.

CITESTE SI: Dupa semafoarele inteligente, vom avea parcari inteligente la Timisoara. Abonamentele soferilor vor fi sincronizate cu senzorii din asfalt. Anuntul primarului Nicolae Robu 

Nicolae Robu nu a putut preciza vreo suma estimata pentru intreg Complexul sportiv din Buziasului. Baza urmeaza sa fie ridicata langa stadionul pe care in prezent evolueaza formatia de liga secunda, Ripensia Timisoara.

El a promis insa ca va construi acest gen de baze sportive de cartier in zonele Buziasului, Lipovei, Sagului si aproape de iesirea din Timisoara catre Sacalaz. Deocamdata, s-au facut demersuri doar pentru construirea complexelor din Lipovei si Buziasului.

Arena din Ploiesti Ilie Oana a costat 17,5 milioane de euro si a fost ridicata intre 2009 si 2011. Are 15.560 de locuri acoperite.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 7comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. dgdsgsd

  2. 100 de locuri de parcare la stadion de 15mii de locuri? astia-s batuti in cap?

  3. Incepe lucrul….la studiul de fezabilitate….ca in toate cazurile de pana acum, cu asta se si sfarseste….
    Cand vom citi „incepe lucrul pe santier la …..”?

  4. Ce fumeaza primarul asta ca vreau si eu !

  5. fain sper sa se realizeze, spor la lucru

  6. Va fi la fel de gol ca stadionul Paltinisanu.

  7. 100 de locuri de parcare! Bravo Neghiobu!