SCM Timisoara isi incepe seria jocurilor de la Sf. Gheorghe miercuri. Trei meciuri din patru vor fi televizate

TIMISOARA. In urma deciziei Comisiei de Disciplina a FRH, de a exclude echipa CSM Focsani de la turneul al doilea al Ligii Zimbrilor, s-au facut modificari si in programarea unor meciuri.

SCM Politehnica Timisoara va fi televizata pe TVR 2 in trei intalniri, fata de doua, programate inițial. Al 3-lea meci transmis e cel cu Dunarea Calarasi, care a fost mutat duminica dimineata la ora 11.

In aceste conditii, violetii pot fi vazuti dupa cum urmeaza: joi, 8 octombrie: SCM Poli – CSM București, ora 16,30, sambata, 10 octombrie: HC Dobrogea Sud – SCM Poli, ora 11, duminica, 11 octombrie: SCM Poli – Dunarea Calarasi, ora 11.

Pana atunci, violetii iau startul in turneul al doilea de la Sfantu Gheorghe, cu jocul de miercuri, de la ora 13,45, contra celor de la CSM Resita. Chiar daca au avut la dispozitie doar cate o ora pentru antrenamentele zilnice, polistii au incercat sa ramana conectati ca tonus de competitie si in aceste zile, cand nu au evoluat din cauza neprezentarii echipelor CSM Bacau si Magnum Botosani.

Din pacate, formalitatile pentru portarul Milenkovic si interul dreapta Slavuljica nu s-au concretizat, astfel ca lotul cu care se abordeaza urmatoarele patru intalniri va fi identic cu cel folosit in primul turneu de la Sfantu Gheorghe. ”Nu exista altceva decat sa mergem concentrati pentru victorie la meciul cu Resita. Suntem obligati sa-l castigam, pentru a avea incredere in jocurile ce urmeaza si bineinteles sa acumulam punctele atat de pretioase”, a spus antrenorul Vlad Caba.
La intrebarea despre atmosfera actuala de la Sfantu Gheorghe, cu neprezentarile Bacaului si Botosaniului, cu problemele similare ale celor de la Focsani, Caba a raspuns: ”E o situatie imprevizibila si care se schimba de la o zi la alta. Spun in continuare ca nimic nu e mai important decat sanatatea tuturor sportivilor. N-as vrea sa ma incarc cu energie negativa; doresc sa ne concentram la ceea ce avem noi de facut!”, a mai spus tehnicianul.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.