Schimbari in lotul echipei de rugby. SCM Timisoara s-a despartit de unul dintre jucatori. FOTO

TIMISOARA. La două zile după ce echipa de rugby în 7 a adus titlul național la Timișoara, SCM-ul a anunțat despărțirea de unul dintre jucători.

CITESTE SI: Remiza alba pentru CSM Lugoj. Promovarea se joaca la Targu Jiu. FOTO

Sebastian Sârbu pus umărul la titlul de campioană pe care Timișoara l-a câștigat în 2024, chiar dacă nu a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor.

În stagiunea 2025, în Liga Națională a fost în lot și a jucat, doar în cele două partide cu Rapidul, câștigate de Timișoara cu 43 – 7 pe teren propriu, respectiv 47-27 în București.

Sebastian Sîrbu a făcut parte și din lotul Timișoarei în recent încheiatul Campionat Național de rugby în 7. A jucat în prima rundă a competiției, la Gura Humorului, unde a reușit să înscrie câte un eseu în partidele cu formația gazdă, respectiv Știința Petroșani.

Sebastian Sârbu este un rugbyst crescut la Timișoara, unde început să practice acest sport la CSS Bega, alături de Ioan Chiriță, iar în 2017 a făcut parte din echipa de juniori ce a adus titlul național la Timișoara. În acea echipă mai jucau Marcel Rusu, George Tătăruș, Vlăduț Popa, Alexandru Iștoc, Marius Simionescu sau Marius Iftimiciuc.

Plecări și de la echipa de handbal a SCM Timișoara

Dacă la rugby aceasta este prima modificare în lot, echipa de handbal a SCM-ului a făcut deja 4 modificări. Sabin Ignat a agățat ghetele în cui.

După o viață trăită prin și pentru sport, a venit momentul să închid acest capitol.
Vreau să le mulțumesc din inimă tuturor antrenorilor care m-au format și m-au susținut, de la primul până la ultimul — fiecare mi-a lăsat o lecție, o amprentă și o direcție.
Le mulțumesc colegilor mei, cu care am împărțit victoriile, înfrângerile și munca grea zi de zi.
Și mai ales vouă, suporterilor și celor dragi, care mi-ați fost alături necondiționat.
Sportul mi-a oferit o identitate, o familie și un drum. Iar acum, cu recunoștință și respect, fac un pas înapoi din teren… dar nu și din pasiunea pentru acest joc. Nu mă opresc. Doar schimb direcția.” HAI TIMIȘOARA!„, a transmis Sabin Ignat.

De asemenea, nu vor mai îmbrăca tricoul alb-violet sub comanda lui George Buricea nici pivoții Mihai Huta și Haris Buljina, interul Đorđe Pisaric.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.