Sarmale pe saturate, mici sau gratare din plin, vinuri bune si muzica pe toate gusturile la cel mai asteptat festival aproape de Timisoara

TIMIS. Sarbatoare mare la 30 de kilometri de Timisoara, la Buzias.

In perioada 1-2 iunie, are loc unul dintre cele mai importante festivaluri din acest oras-statiune. Este vorba despre Zilele Veveritelor si Sarbatoarea Colonadei. Nu va lipsi traditionalul concurs de sarmale, dar nici bucatele traditionale: mici, gratare sau chiar purcelusi la protap. Totul va fi ”stins” cu vinurile savuroase de Silagiu, pe muzica pentru toate gusturile.

In perioada 1-2 iunie are loc cea de-a VIII-a editie a Festivalului Zilele Veverițelor, iar programul este unul complex. Totul va incepe in data de 1 iunie, in jurul orei 10.00, cu Sarbatoarea Colonadei. Aici isi vor face prezenta ”imparatul Franz Joseph si imparateasa Sisi”, in ritmurile muzicii Formatiei de Coarde. Tineri imbracati in costume de epoca vor prezenta dansuri din acele vremuri.

Dupa-amiaza pe scena de langa Parcul Central vor incepe concertele. Vor canta Spring Time, Cu Asar, Milica Milovanovic si orchetsra condusa de Miša Mijatović.

A doua zi a festivalului este dedicata muzicii populare. Pe scena vor urca Liliana Laichici, Ramona Vița, Vasile Conea si multi – multi alti indragiti interpreti de muzica populara din Banat, dar si ansambluri folclorice.

Tot in cadrul Festivalului Zilele Veveritelor va avea loc si mult-asteptatul concurs ”Cele mai gustoase sarmale din Banat” unde bucatari iscusiti se vor intrece in gatitul sarmalelor de tot felul. Cele mai bune sarmale vor fi premiate.

Si copiii vor avea momentul lor de sarbatoare. In data de 2 iunie, intre orele 10.00 si 12.00 va avea loc un program de divertisment pentru copii cu Trupa de animatori ”Taimparty”.Evenimentul este programat sa se desfasoare pe platoul Casei de Cultura din Buzias.

Atentie, cu prilejul Zilelor Veveritelor, ar putea fi impuse restrictii de trafic in zona centrala a orasului Buzias.

          Evenimentele se vor desfasura dupa următorul program:

Sâmbătă 1 IUNIE

Orele: 10.00 –  12.00 –  QUINTET DE COARDE – CONCERT PE COLONADĂ

 STRADA PRINCIPALĂ ÎN FAȚĂ  LA CASA DE CULTURA

Spectacol  de muzica usoara cu artisti renumiti:

16.00         CU ASAR

17.00         EXPLOSIVE

18.00         SPRINGTIME BAND

19.00         SILVIA STOIANA

20.15            ORCHESTRA SÂRBEASCA  A  MAESTRULUI  MIŠA MIJATOVIĆ ALATURI DE SOLIȘTII

                  RADIŠA UROŠEVIĆ SI  MILICA MILOVANOVIĆ.

                    

Duminică 2 IUNIE

Orele: 10.00- 12.00 – Program  de divertisment pentru copii, cu trupa de  Animatori ,,TAIMPARTY,,

13.00 – 22.00 –  Spectacol Folcloric                

14.00 – 14.30 – Concursul  gastronomic ,,Cele mai bune sarmale din Banat”

 Program artistic:
Orele 13.00 – 22.00  Spectacol ansambluri folclorice: ANSAMBLUL HORA BELINȚULUI, ANSAMBLUL “LALEAUA  PESTRIȚĂ”– NIȚCHIDORF, ANSAMBLUL “VERMEȘANA” ,  ANSAMBLUL DE  DANSURI  GERMANE “VERGISSMEINNNICHT” – BUZIAȘ,  ANSAMBLUL ,,IZVORAȘUL,, TINERET – CASA DE CULTURĂ BUZIAȘ, ANSAMBLUL,,IZVORAȘUL,, JUNIOR  – GRUPA MARE SI GRUPA MICA – CASA DE CULTURA BUZIAS, ANSAMBLUL  ,,SOROCUL,, AL CASEI DE AJUTOR RECIPROC AL PENSIONARILOR – PRIMATIM TIMISOARA,  ANSAMBLUL  “JUNII GUGULANI”

 SOLIȘTI INVITAȚI:   RAMONA VITA, LILIANA LAICHICI , VASILE CONEA, ADRIAN STANCA, CARMEN  POPOVICI, FELICIA  STOIAN, CORNELIA LUPULESCU, RAMONA GOMBOȘ,  OANA STANCA , RALUCA STANCA, ROXANA TEODORESCU,  FRANCESKA RIF, SEBASTIAN RĂMNEANTU, DARIUS HEGHES, TROCAN SERGIU, RAZVAN POIENAR,  DUGALIE SORIN, RAMONA ILIEȘ DRĂGAN, PATRICIA CIMPONIERU, ADELA JURCHESCU

Evenimentul este finantat de CJT prin programul TimCultura 2024.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Iara imparatul si imparateasa? Mai lasati-i si la Viena, or fi obosit sa tot faca naveta la Buzias. Poate fac o vizita si prin Timisoara sa vada culorile imperiului?

    Slugi care se lauda cu stapanii. Pai Anton Pann(ala cu fesul turcesc in cap si cu muzica pentru imnul „Desteapta-te romane” adica) avea o vorba: „Mai bine stapan mic decat sluga mare”. Dar de unde atata desteptaciune/desteptare la „statiunea de interes National”-international-imparatesc? Asa ca…”Sa vina sarmaleleeeee”! 🤡

    • Mars acas’ oltene. Ce tot comentati pe Opinia Timisoarei? N-o sa fiti voi timisoreni nici sa va mai nasteti o data. Muriti de ciuda si de invidie ca ati plecat din saracia voastra si tot saraci ati ramas. In loc sa respectati casa care v-a primit voi tot cu metehnele voastre de bordei veniti. Ramaneti voi la ciorba voastra de corcoduse ca noi mancam sarmale 😂😂

      • Dar sarmele nu-s turcesti?Zic ca daca iti place sa fii sluga la habsburgi, sa mergi la masa imparatului si sa astepti cuminte sa-ti arunce niste resturi de snitel vienez. Si dup’aia cu burta plina poate pui mana pe o carte si mai vezi ce si cum cu romanii sub stapanirea habsburgica daca din familie nu ti s-a transmis chiar nimic. Sau poate si ai tai vin din familii de slugi?🤡 Sau cumva esti banatean de-ala cu bunici pe te miri unde dornic sa fie acceptat daca se agita ca un prost cat e el de „banatean”?

        Banatul era fruncea cand era populat cu oameni cu ceva in cap, nu cu de-astia ca tine educati cu Las Fierbinti, Vacanta Mare, Tiktok
        si Facebook. Voi ati distrus Banatul, imbecililor, cu fudulia voastra de retardati incapabili sa va ridicati la valoarea adevaratilor banateni ce s-au zbatut pentru a scapa de sub jugul austroungar.

    • Nu are nicio treaba ca se costumeaza unii pentru a comemora un moment istoric cu prezentul si starea de fapt. Pana una alta romanii din imperiu o duceau mai bine decat cei din regat iar cauzele se vad si acum cand aruncam o privire la institutiile statului putred de corupte mai ales in acele zone. Probabil tot evenimentul este legat de alegeri si urmeaza a se livra gogosile electorale pe ultma suta de metri.

      • Daca tot vrei sa ma bag si eu in seama: eu ma uit la institutiile locale precum primarii, consilii judetene, companii municipale. Ma uit si la cata grija au locatarii de spatiile comune. Ma uit la cum e traficul, pietonii. Ma uit si la rezultatele scolare. Ma uit si la cati ratati frustrati arunca cu rahat xenofob pe internet. Si ce vad nu e si nu va fi „frunce” niciodata daca continua asa. Cand rezultatele scolare vor fi „frunce”, poate o sa-mi schimb parerea cum ca se poate reveni. Eu nu stiu cum o duceau romanii pe-aici, dar stiu ce ziceau cei care au primit trupele regale conduse de gen. V. Economu. Mai am ceva idee de memoriile trimise la curte, mai stiu si de maghiarizarea fortata la care au fost supusi in epoca dualista, mai am ceva idee despre rascoala romanilor din Banat de pe la 1737. Ce nu stiu este cum ar fi dus-o romanii daca nu s-ar fi facut unirea. Si nu cred ca poate sti cineva, fiecare poate sa creada ce doreste. Intre timp vad frustrarea proiectata asupra „viniturilor” de catre unii care nu au cunoscut macar 50 de olteni, aceiasi unii care habar nu au ca fara „viniturile” din perioada ceausista aici ar fi fost mari probleme demografice si ca fara „viniturile” din perioada postdecembrista multe firme straine nu ar fi venit aici. Acesti ratati frustrati xenofobi au nevoie de „vinituri” pentru a da vina pe cineva pentru nerealizarile lor, pentru prezenta scazuta la vot, pentru „rezultatele” administratiilor locale, pentru situatia economica nesigura in care se afla. Fenomenul de a gasi vinovati intr-o anume categorie e documentat de sociologie si de psihologie.

        Despre imparat… nu cred ca mai exista pe planeta asta vreo fosta colonie care si-a castigat independenta fata de colonizator si care sarbatoreste momente „istorice” din perioada stapanirii straine. Dar daca asta place oamenilor… Austria… care se opune intrarii noastre in Schengen, care s-a opus unirii Moldovei cu Tara Romaneasca, care ne exploateaza(jefuieste) padurile si gazul, care si-a batut joc de romani prin intermediul bancilor condamnate de instantele romanesti pentru practici inselatoare… cred ca se numeste sindromul Stockholm si e documentat si acesta de psihologie. Asemenea gogosi electorale nu au cum sa prinda daca esti „fruncea”. Dar uite ca prind. Concluzia o tragi tu. Sau careva ratat frustrat ce crede ca daca injura si acuza „vinituri”asta il absolva de responsabilitatea propriei ratari.

        • De rău ce e în Banat și Austria, de slabe ce sunt rezultatele în educație, de cât de aiurea este traficul dar mai ales locatarii, se înghesuie toți aici deși în alte zone este mult mai bine. Ciudat, nu? Și firmele străine care sunt aici au venit înainte de a atrage angajați din alte zone.

          • Tu crezi ca exista 1 singur alt motiv (care sa tina de o localitate, nu vb de casatorie, probleme medicale cronice etc)decat cel economic pentru ca cineva sa plece de acasa? Crezi ca vine cineva in Timisoara ca ar fi aici „civilizatie”? Firmele straine au venit stiind ca pot atrage angajati din zona, iar la vremea respectiva chiar din toata tara(pe cei veniti la facultate,ca ce sa vezi, timisorenilor nu le prea place scoala, pe cei din centre universitare mai indepartate unde nu le convenea ATUNCi sa deschida filiale etc)
            Cand te lauzi singur si nu te lauda nimeni altcineva… zic ca esti un „agevarat”. Tu o sa crezi ce iti place orice ti-ar spune cineva, esti genul ala care nu incearca sa gaseasca chiar el contraargumente, sa se indoieasca adica sa gandeasca. Si nu ai nici nickname, iar asta o face doar un caracter de 2 lei gauriti. Penibil. Si daca ar mai fi Banatul „fruncea”(ma indoiesc ca stii de ce a fost numit asa candva, iar acele motive nu mai sunt valabile de zeci de ani, dar nici asta nu stii, repeti ca papagalul „noi buni ceilalti rai”) tu prin argumentatia lipsita de logica, de intelegere a unei realitati, de cunoastere pe viu a celorlalte regiuni ale Romaniei, tot un penibil frustrat xenofob aruncator de rahat pe internet ai fi. Desi la cat esti de penibil cred ca tu si mananci, nu doar atunci.

  2. oltenas, sa ni-o iei la toti banatenii pana te saturi

    • Nu-mi dau seama exact cui te adresezi, dar poate imi raspunzi la o intre bare: stii cumva de ce cu cat cineva e mai prost si mai sarakie cu atat e mai penibil de vulgar in comentarii? Si as mai avea o intre bare: asa-ti scrie in buletin, alyn cu Y, adica nici ai tai nu stateau bine cu IQ-ul, sau e prostie fudula strict productie proprie?

      Imparatul te asteapta, du-te iute, sluga🤡

  3. „[…] dar poate imi raspunzi la o intre bare: stii cumva […]”
    Probabil voiai sa scrii „intrebare”, dar te-ai grabit putin. Daca intentionai sa faci referire la „numele” tau suprasolicitat pe siteul OT, trebuia sa il pui intre ghilimele, altfel e o greseala. Inca una. Putina igiena in scriere iti da mai multa credibilitate cand te iei de altii in online. Asadar, daca vrei sa corectezi oameni, incepe cu tine, altfel esti doar personajul la care face referire zicala „rade ciob de oala sparta”. Stii cum zic? 🙂

    • Doresc doar sa pun niste intre bari. Cui nu-i convin, sa nu le citeasca.
      Ca sunt nevoit cateodata sa-i mai dau peste botisor cate unui nesimporc… daca insista… ii dau. Iar daca e si un grammar nazi care foloseste ca argument atacul la persoana pe baza de greseli de gramatica, ii dau de nu se vede. Unde-l doare, la gramatica adica. Cat despre grija altuia cu privire la credibilitatea mea: cainele moare de drum lung…

      Iar tie iti doresc sa te concentrezi pe mesajul transmis, da’ de il si intelegi. Fondul bate forma, forma bate… campii. Cam ca si comentariile tale. Stii cum zic?🤡

      • O sugi tu puternic pe măciulie cu gramatica lua-te-aș pe cocar pe tine, pe mă-ta și pe toate din neamul tău!
        Limba română are semne de punctuație, diacritice și alte chestii de care ești străin!
        Pe lângă chestiile astea, mai faci și alte dude de neiertat! Marș în pula mea de idiot, nu te mai da rotund!

        • Esti nervos? De ce? Nu stii ca e periculos sa te enervezi?🤡
          Tu n-ai observat ca nici articolele nu sunt scrise cu diacritice?😁😁😁

          Vezi ca ai incurcat „carnetelul de expresii frumoase” cu „carnetelul lui muc cel mic si agitat”.

          Esti distractiv! Si diacriticele tale sunt distractive🤡 Ca si „alte chestii” al caror nume iti scapa momentan😁