
TIMISOARA. SCM Timișoara joacă sâmbătă ultimul meci al sezonului regular din Liga Națională de rugby, pe terenul Universității Cluj.
Formația ardeleană este penultima în clasament cu 10 puncte, în timp ce Timișoara este lider, și favorită, pe hârtie, să câștige cu bonus ofensiv întâlnirea din parcul Iuliu Hațieganu.
Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au anunțat primul XV, și au decis să menajeze câțiva jucători de bază.
Timișoara va începe în formula: Chiriac, Vasilovici, Aptsiauri, Trăușan, Lucian Mureșan, Andrei Mureșan, Altînok, Murariu (înaintare) – Rupanu, Plai, Neagu, Manumua, Tofan, Chibuwe, Bălan (treisferturi).
Înaintea acestei etape, SCM Timișoara este prima în clasament, cu 41 de puncte, la egalitate cu Dinamo București, dar diferența se face la scorul meciurilor directe (23-24 și 25-22).
Indiferent de rezultatele din această etapă, timișorenii vor juca semifinala acasă, vineri, 18 septembrie, de la ora 15:00.
Adversarul va fi cunoscut la finalul etapei din acest weekend și se va alege dintre Rapid, Steaua sau chiar Știința Baia Mare.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!