TIMISOARA. Politehnica Timișoara a inceput cu un meci egal sezonul în Superliga de fotbal feminin, acasă, cu Universitatea Olimpia Cluj.
CITESTE SI: Al treilea esec la rand. Dumbravita invinsa la ultima faza cu Muresul. FOTO
Nici nu s-au așezat bine în teren cele două echipe, că Poli a și rămas în inferioritate numerică. Nadejda Colesnicenco a făcut un fault în postură de ultim apărător în minutul 7, iar centralul Bădărău a scos direct cartonașul roșu.
Clujul a ptofitat de superooritatea numerică și a început să preseze, reușind să deschidă scorul prin Sonia Bumbar, cea care a stabilit și scorul pauzei.
Partea a doua a început tot cu o ocazie a ardelencelor, prin golgeterul sezonului trecut, Adina Borodi, dar mingea trimisa de ea cu capul s-a dus peste transversală. După acea ocazie, Poli s-a apărat bine și nu le-a mai dat ocazii importante clujencelor.
Cu cinci minute rămase din timpul regulamentar, Laura Rus a primit mingea la aproape 25 de metri de poarta, s-a întors și a trimis balonul peste Elizabeth Todd în plasă pemtru 1-1.
În runda viitoare, Politehnica va juca în deplasare cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc.