Al treilea esec la rand. Dumbravita invinsa la ultima faza cu Muresul. FOTO

TIMISOARA. CSC Dumbrăvița continuă perioada nefastă și ajunge la al trilea eșec în patru runde.

CITESTE SI: ‘Bataie’ pe continuarea lucrarilor la baza sportiva de pe strada Costica Radulescu din Timisoara. 8 oferte pentru contractul de 1,7 milioane euro

Fotbaliștii pregătiți de Florin Fabian au deschis scorul repede, în minutul 7, prin Curescu, servit excelent de Gladun.

Ardelenii au avut apoi două ocazii prin șuturi de la distanță, respinse de Brașoveanu. În minutul 17, după un corner de pe partea stângă, Demeter a adus egalarea pentru ASA. Cu 10 minute înaintea pauzei, oaspeții au preluat conducerea, cu reușita lui Măgerușan. Ardelenii au mai avut două ocazii bune, dar Vlad a șutat pe lângă poartă, iar lovitura de cap a lui Zukanovic a fost respinsă de Brașoveanu.

În partea a doua, Dumbrăvița a fost o echipă mai prezentă în joc, dar Raoul Cristea sau Cibi au foat blocați de portarul Geantă. În cele din urmă, gazdele au reușit egalarea prin Cristian Pădurariu. Timișenii puteau face 3-2, dar o lovitură de cap a lui Cibi a fost prinsă de Geantă, iar Popa și Pădurariu au ajuns târziu la o minge trimisă în 6 m de Gladun. În al 3-lea minut de prelungire, Manole a pătruns în careu, Brașoveanu a ieșit în întâmpinare, ardeleanul a căzut în careu, iar centralul a arătat punctul cu var. Măgerușan a transformat, a făcut 3-2, iar ASA Târgu Mureș a plecat cu toate punctele de la Dumbrăvița.

În runda viitoare, gruparea timișeană va juca în deplasare împotriva Chindiei Târgoviște.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.