Noutati :

Razboiul PET-urilor in centrul Timisoarei: sute de timisoreni au aruncat sticle de plastic pentru Earth Hour 2012. FOTO! UPDATE: Timisoara a adunat doar 4 tone de PET-uri si a pierdut titlul de Capitala Earth Hour Romania

16 martie, 2012 - 01:24 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: SOCIAL
2

UPDATE: Timisoara a pierdut competitia pentru titlul de Capitala Earth Hour Romania. Abia daca s-au adunat 4 tone de PET-uri in centrul orasului, in timp ce in Bistrita s-au strans peste 16 tone, iar in Iasi doar 2,32 de tone.

Timisorenii au pus mana de la mana si au reusit sa adune abia 516 saci plini cu PET-uri. Imediat dupa ce s-a terminat campania, sacii cu sticlele de plastic au fost incarcati in masinile RETIM si dusi la statia de sortare, unde au fost cantariti.

Potrivit reprezentantilor Primariei Timisoara, in centrul orasului s-au adunat 3.860 de kilograme de PET-uri pentru finala competitiei Capitala Earth Hour Romania 2012. Aceasta in timp ce in Bistrita s-au adunat 16,7 tone de sticle de plastic, mai exact 3.446 de saci cu PET-uri, potrivit presei locale. La Iasi, cel de-al treilea oras finalist in competitie, s-au colectat doar 2,32 tone. Asadar, Bistrita castiga titlul de Capitala Earth Hour Romania 2012.

„Am reusit sa adunam un numar de 516 saci in centrul orasului. I-am strans, i-am dus la cantarit, am filmat cand am cantarit, sunt in total 3.860 de kilograme”, ne-a declarat Adrian Bere, seful Serviciului Avize Mediu Urban din cadrul Primariei Timisoara.

In acest an, Ora Pamantului va fi marcata pe data de 31 martie, intre orele 20:30 – 21:30. La Timisoara, evenimentul va fi marcat in Piata Victoriei, prin spectacole, jocuri cu foc, observatii astronomice si plimbari la lumina lumanarilor sau a lanternelor, reprezentantii primariei dorind sa stinga toate becurile din centrul istoric timp de o ora.

_____________________________

TIMISOARA. Mobilizare de forte la Timisoara. Mii de sticle de plastic de apa, suc sau de bere si-au gasit loc in centrul orasului, unde timisorenii au mers inca de la primele ore ale diminetii sa arunce PET-urile pe care le aveau prin case.

La campania de colectare au participat si marile magazine din oras, precum si angajati ai spitalelor, iar angajatii Horticultura au adunat toate PET-urile de prin parcuri pentru a strange cea mai mare cantitate de sticle de plastic, ca Timisoara sa castige astfel titlul de Capitala Earth Hour Romania 2012.

„In finala au ramas 3 orase: Iasi, Bistrita si Timisoara. E o mandrie ca suntem in finala. Speram sa si castigam acest concurs. Inca in primele ore de campanie au venit aproape 30 de scoli. Au fost copii de gradinita, clasele I-IV, au fost nemaipomeniti. Asteptam si marile magazine, oameni din societatea civila, care vor sa fie alaturi de Timisoara si depun toate diligentele ca impreuna sa reusim. Noi tragem speranta ca la final vom fi castigatori”, ne-a spus Adrian Bere, seful Serviciului Avize Mediu Urban din cadrul Primariei Timisoara.

Ileana Olaru a adunat cat mai multe sticle din cabinetele medicilor de la Spitalul de Copii Louis Turcanu. La ora 10:00, a dus 3 saci in fata Operei, in locul special amenajat de angajatii Retim. La fel si un alt timisorean care si-a luat copilul de doar cativa ani de mana si l-a dus in Piata Operei.

„Am adunat sticlele ce le-am gasit prin casa. Nu au fost foarte multe, am avut vreo 6 bucati, dar daca ducem toti, putem sa facem ceva”, ne-a spus Nicolae Sapu.

Si sute de elevi de la mai multe gradinite si scoli din Timisoara au vrut sa dea o mana de ajutor autoritatilor si au strans cat mai multe sticle din clase pentru a le arunca in Piata Victoriei.

„Am venit sa reciclam sticlele de plastic. Am adus foarte multe cu colegii mei, n-am apucat sa le numar. Mai intai le-am calcat in picioare, ca sa intre mai multe”, ne-a spus Bianca Maria, eleva la Gradinita 22.

Potrivit purtatorului de cuvant al Retim, Livian Hotico, angajatii societatii de salubrizare vor sta in centrul Timisoarei pana la ora 16:00, dupa care vor aduna PET-urile, le vor cantari si le vor duce la statia de sortare, unde le vor impacheta in baloti.

Campania de colectare are loc in cadrul competitiei Earth Hour 2012, in care unul dintre cele 3 orase finaliste va fi desemnat Capitala Earth Hour Romania.

CITESTE SI: Plimbari la lumina lumanarilor de Earth Hour in Timisoara! Piata Victoriei, punct zero pentru manifestari. Afla programul!

CITESTE SI: Timisoara s-a calificat in Razboiul PET-urilor, in competitia pentru titlul de Capitala Earth Hour Romania

CITESTE SI: Timisoara vrea sa fie Capitala Earth Hour Romania. Ce trebuie sa facem sa castigam competitia!

Foto: Virgil Simonescu

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. de gunoaiele astea portocalii cine ne scapa ? sa vina odata USL sa i curete pe nenorociti pana nu ne curata ei

  2. mda, USL, acesti sfinti pe pamint vor sa isi sacrifice viata pt binele poporului, pt cresterea nivelului de trai. ei sint singurii politicieni care nu fura, o sa munceasca pe pina la epuizare pt un salariu de bugetar, o sa gospodareasca extraordinar de eficient banii dati de noi prin impozite… pina si crin o sa mearga la cotroceni de la 7 dimineata la 7 seara…