Prind contur peroanele in 4 gari intre Timisoara si Arad, pe lotul 4 de pe magistrala CFR care se modernizeaza. La final, trenurile vor circula cu 160 km/h. VIDEO

TIMIȘOARA. Ritm susținut al lucrărilor pe mai multe porțiuni din tronsonul 4 al magistralei de cale ferată Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, care se modernizează.

CITESTE SI: Mai aproape de deschiderea santierului pe Centura Vest Timisoara. Va avea aproape 14 km, 4 benzi si 10 poduri si pasaje

Între Ronat Triaj și Arad se muncește la construirea unui nou pod peste Mureș, la mai bine de 1 kilometru de cel existent, dar si la largirea pasajului de la Șagu.

În gările de pe traseu, la Sânanadrei, Băile Calacea, Orțișoara și Vinga, s-a lucrat la peroane.

Pe acest lot 4 al magistralei de cale ferată, s-a ajuns la un stadiu de realizare de peste 20%.

Modernizarea liniei feroviare pe Lotul 4 Ronat Triaj – Arad, pentru creșterea vitezei, capacității și siguranței traficului, a depășit stadiul de execuție de 20%.
👷Constructorul Webuild Spa-Partecipazioni Italia Spa-Salcef Spa continuă progresul lucrărilor de modernizare pe întreaga distanță de 54,86 km, printre acestea enumerându-se:
☑️Lucrări la terasamente ( lucrări de umplutură, excavații și săpături);
☑️Lucrări de lărgire la pasajul superior existent Șagu km 41+792;
☑️Lucrări de armare și cofrare culeea C2 și turnare beton la pilonii forați km 18+729;
☑️Turnare beton piloții forați la pasaj superior km 13+856;
☑️Lucrări de cofrare și armare grinzi de fundare lansare tablier metalic, armare elevație Pilă 7 și uzinare tablier metalic grinzi cu zăbrele la pod Mureș km 2+603;
☑️Lucrări la peroanele din stațiile Sânanadrei, Băile Calacea, Orțișoara și Vinga;
☑️Lucrări terasamente drum temporar pentru devierea traficului rutier și turnare beton piloni forați la pasaj km 5+330;
ℹ️Reamintim că complexitatea proiectului este sporită de necesitatea de a efectua lucrările fără întreruperea traficului pe linia existentă, care este în prezent în funcțiune„, transmit reprezentantii CFR Infrastructură Timișoara.

Cel mai avansat segment dintre cele 4 în care a fost împărțită magistrala de cale ferată Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad este cel cuprins între Lugoj și Timișoara, unde s-a trecut de 40% realizare si au fost dați în folosință 16 km de linie nou-nouță.

CITESTE SI: VIDEO. Primele peroane CFR din Romania cu panouri fotovoltaice pe acoperis, aproape gata pe tronsonul 2 Lugoj – Timisoara din magistrala de cale ferata care se modernizeaza. Trenurile vor circula pe 4 linii

Iată stadiul celorlalte 3 santiere, magistrala CFR fiind împărtită in 4 loturi!

Lotul 1 Caransebeș – Lugoj (39.56 km), pornit ultimul, a ajuns la 1% realizare.

Lotul 2 Lugoj – Timisoara (54,13 km) e cel mai avansat, a trecut de 40% realizare

Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj (13.86 km), care traversează Timișoara, a depasit 13 % realizare.

Va reamintim, întreaga magistrală Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabilitează cu aproape 9 miliarde de lei bani europeni și a fost împărțită în 4 loturi.

La încheierea obiectivului de infrastructură, trenurile de călători vor putea prinde viteze mari, chiar și de 160 km/h, iar cele de marfă de 120 km/h.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.