TIMIȘOARA. Trenurile vor circulă în curând pe primii 6 km de șină nouă de pe lotul 2 de cale ferată Lugoj – Timișoara, parte din magistrala CFR care se modernizează cu fonduri europene prin PNRR.
Lucrările de modernizare aferente Lotului 2 Lugoj – Timișoara Est au depășit 30% realizare, acesta fiind cel mai avansat segment dintre cele 4 in care a fost impartita magistrala.
„În acest moment se execută lucrări într-un ritm alert pe toate punctele de lucru de pe distanța Lugoj-Timișoara Est, astfel încât la începutul lunii iunie vor fi date în circulație noi tronsoane de cale ferată modernizată din fonduri PNNR.
Astfel, constructorul FCC Construccion SA va finaliza aproximativ 6 km de cale ferată aferent firului II proiectat, în zona stației CF Belinț, după cum urmează:
– Interstația Lugoj – Belinț 2 km,
– Stația Belinț 2 km cu 6 aparate de cale noi,
– Interstația Belinț- Chizătău 2 km.
Totodată, în stația Belinț, va fi dat în folosință și primul peron modernizat, aferent liniei III și 4, care va deservi noua linie de circulație.
Devierea circulatiei feroviare pe acest traseu nou modernizat, prin inflexiune, va oferi constructorului front de lucru pe vechiul fir pentru demontarea suprastructurii și realizarea firului I de circulație proiectat„, transmit reprezentantii CFR Infrastructura.
Lotul 1 Caransebeș – Lugoj (39.56 km) este încă în faza de pregatire de santier.
Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj (13.86 km), care traversează Timișoara, a ajuns la 16% realizare.
Pe lotul 4 Ronat Triaj – Arad (54.86 km), au fost executate 15,2% dintre lucrări.
Va reamintim, întreaga magistrală Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabilitează cu bani europeni prin PNRR, cu aproape 9 miliarde de lei, și a fost împărțită în 4 loturi. Fondurile europene trebuie cheltuite până la finele anului 2026.
La încheierea obiectivului de infrastructură, trenurile de călători vor putea prinde viteze mari, chiar și de 160 km/h, iar cele de marfă de 120 km/h.