Povestea profesorului Aurel Soceneanțu, inventatorul primului aparat electronic de verificare a cunoștințelor studenților

Inovația a fost mereu o caracteristică a Politehnicii timișorene, iar istoria de peste un secol este plină de povestiri, unele mai cunoscute, altele mai puțin, despre realizările cadrelor didactice de aici.

Dintre cele cunoscute am putea aminti crearea primului calculator din mediul universitar din România – MECIPT-1 și a primei specializări de calculatoare din țară, care au dus ulterior la edificarea unei adevărate școli în domeniu și la dezvoltarea industriei IT.

Dintre cele mai puțin cunoscute este cea referitoare la profesorul Aurel Soceneanțu, cadru didactic al primei secții cu specializarea Calculatoare din Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara, care în 1967 a inventat un aparat electronic de verificare a cunoștințelor studenților.

În numărul din 27 mai 1967, revista „Viața studențească” scria:

„Se știe că pentru facilita desfășurarea unei lucrări de laborator și a evita deteriorarea utilajului, studenții trebuie să cunoască mai întîi conținutul lucrării ce urmează a fi efectuată. Verificarea cunoștințelor se face de aceea înainte de începerea practică a lucrării. În condițiile existente, aceasta înseamnă prea mult timp irosit (cca. 1/2 oră, verificînd doar parțial, o parte din grupa de studenți).

Datorită instalației pentru verificarea programată a cunoștințelor, concepută de Aurel Soceneanțu, șef de lucrări la catedra de Electronică și Automatică din Institutul Politehnic Timișoara, de fiecare dată, toți studenții unei grupe vor fi verificați într-un timp record – 3 minute – pe baze ce necesită cunoașterea integrală a temei.

Cum funcționează? Studentul primește o listă cu opt întrebări și pentru fiecare întrebare — cinci răspunsuri, dintre care unul singur corect. El primește de asemenea o plăcuță cu contacte și trebuie să stabilească la instalație contactul pentru cîte unul din răspunsurile la cele 8 întrebări. Instalația analizează simultan cele 8 întrebări, compară răspunsurile date cu cele corecte și atribuie 1, 2, 3, 4 puncte, în funcție de dificultatea întrebării. S-a preconizat în plus ca după aceasta instalația să indice și răspunsurile corecte. Punctajul minim pentru admiterea la lucrarea de laborator este de 12 puncte. Cele mai bune răspunsuri sînt apreciate cu 20 pînă la 32 de puncte.

Întrucît întrebările se referă la probleme de detaliu, se pot formula un mare număr de întrebări. Probabilitatea de a nimeri răspunsul exact este foarte mică: 20 la sută la o întrebare ; 4 la sută la două întrebări. La opt întrebări, cîte sînt prevăzute, probabilitatea este de ordinul fracțiunilor de mie.

Această instalație are capacitatea de a verifica cunoștințele în orice domeniu, dar se pretează mai mult în învățămîntul tehnic, unde frecvența cunoștințelor exacte este mai mare.

Oricum, nu trebuie să ne speriem! Aparatul electronic de verificare a cunoștințelor este deocamdată unicat!”

Invenția a stârnit senzație în epocă, a fost omologată și, chiar dacă era în perioada comunistă, grație unei oarecare deschideri în acei ani, au apărut și caricature referitoare la noul dispozitiv.