Admitere UPT 2026: Mai multe oportunități pentru viitorii studenți într-o universitate conectată la tehnologiile și profesiile viitorului

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea acordată performanței academice și relevanței programelor sale de studii.

Pentru anul universitar 2026–2027, Ministerul Educației și Cercetării a alocat Universității Politehnica Timișoara 2.356 de locuri bugetate la ciclul de studii universitare de licență, în creștere față de anul precedent. Această evoluție reflectă importanța strategică a domeniilor inginerești și tehnologice pentru dezvoltarea societății și a economiei, precum și rolul pe care UPT îl joacă în formarea viitoarelor generații de specialiști.

Prin cele 10 facultăți ale sale, Universitatea Politehnica Timișoara pune la dispoziția candidaților programe de studii adaptate transformărilor tehnologice și cerințelor actuale ale pieței muncii. De la inginerie, informatică și arhitectură, până la management, comunicare și domenii emergente aflate în plină dezvoltare, oferta educațională a UPT oferă fiecărui candidat posibilitatea de a-și construi un parcurs profesional solid și relevant pentru viitor.

În sesiunea de admitere din luna iulie, UPT oferă 63 de programe de studii universitare de licență și 62 de programe de studii universitare de masterat, organizate în cadrul celor 10 facultăți: Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Construcții, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică, Facultatea de Inginerie din Hunedoara, Facultatea de Management în Producție și Transporturi, Facultatea de Mecanică și Facultatea de Științe ale Comunicării.

Admiterea la studiile universitare de licență se organizează pe domenii de studii, fiecare domeniu incluzând una sau mai multe specializări. Concurs cu probe de verificare a cunoștințelor se organizează la Facultatea de Automatică și Calculatoare (cu excepția programului de studii Informatică) și la Facultatea de Arhitectură și Urbanism. Pentru celelalte facultăți și domenii de studii, admiterea se realizează prin concurs de dosare.

Candidații interesați își pot crea deja cont pe platforma de admitere a universității (https://enroll.upt.ro/), iar cei care finalizează etapa de preînscriere până la data de 9 iulie 2026 beneficiază de reducerea taxei de înscriere.

Evoluția cifrelor de școlarizare evidențiază interesul tot mai mare pentru domeniile cu impact direct asupra dezvoltării tehnologice și sustenabile. Cele mai importante creșteri ale numărului de locuri se înregistrează în domeniul ingineriei chimice și în cel al construcțiilor, continuând tendința ascendentă din ultimii ani. În primul dintre acestea, evoluția este susținută și de introducerea programului de licență Inginerie Chimică cu predare în limba engleză.

Creșteri ale numărului de locuri sunt înregistrate și în domeniile automatică și calculatoare, electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale, respectiv inginerie electrică și energetică, domenii aflate în centrul transformărilor digitale și energetice actuale.

La nivelul studiilor universitare de masterat, creșterea numărului de locuri este și mai accentuată, reflectând cererea tot mai mare pentru specialiști cu înaltă calificare și dezvoltarea unor programe de studii orientate către tehnologii de ultimă generație.

„La Universitatea Politehnica Timișoara, viitorii studenți găsesc mai mult decât programe de studii solide și actuale. Găsesc un ecosistem academic în care educația, cercetarea, tehnologia, experiențele internaționale și colaborarea cu mediul economic se completează reciproc. În același timp, susținem inițiativa și spiritul antreprenorial al tinerilor, oferindu-le cadrul necesar pentru a-și transforma ideile în proiecte și oportunități reale. Alegerea unei universități înseamnă alegerea unui drum pentru viitor, iar la UPT construim împreună acest viitor, prin competență, inovație și deschidere către lume”, subliniază conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Informații complete privind admiterea, cifrele de școlarizare, condițiile de înscriere și calendarul concursului sunt disponibile pe platforma de admitere și pe pagina dedicată admiterii a Universității Politehnica Timișoara: https://www.upt.ro/admitere.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.