Povestea fascinantă a Emiliei Lungu-Puhallo, prima femeie ziarist profesionist din România. A înființat prima școală de fete, nu departe de Timișoara

TIMISOARA. Pe lângă numeroasele premiere care îi conferă un loc aparte în istorie, Timișoara a dat lumii personalități remarcabile din diverse domenii de activitate. Prin talentul, munca și realizările lor, acești oameni de seamă au dus departe faima orașului.

Unul dintre aceștia este Emilia Lungu-Puhallo, care s-a stins exact acum 93 de ani, pe 16 decembrie 1932 la Timișoara.

Fiica unui învățător, Emilia Lungu a venit pe lume la Sânnicolau Mare. La vârsta de 2 ani, micuța Emilia era deja eleva tatălui său, iar până la 5 știa deja să scrie și să citească.

Ajunge apoi ca elevă la Timișoara, la școala de pe lângă mănăstirea Notre Dame. Încă din adolescență, îndemnată și de unchiul ei, poetul Iuliu Grozescu, începe să colaboreze cu revistele „Familia” și „Biserica și școala”, unde scrie articole pe diferite teme. Dar tânăra își dorea mai mult.

Emilia Lungu-Puhallo ajunge învățătoare și deschide prima școală elementară pentru fete

Emilia Lungu începe demersurile pentru înființarea unei școli elementare pentru fete. Și găsește și soluția pentru a face rost de banii necesari.

„În vederea obținerii fondurilor necesare unei astfel de școli, E. Lungu insistă pentru înființarea unei reuniuni de femei, care prin organizarea de baluri și diferite petreceri să realizeze aceste fonduri.

Ca urmare, în anul 1872 ia ființă la Timișoara prima reuniune de femei din Banat, denumită ‘Reuniunea damelor’, a cărei secretară va deveni Emilia Lungu. Din 1875 ne-a rămas de la E. Lungu un prospect pentru înființarea ‘unui institut mai înalt de fete împreună cu internat’ prevăzut cu trei secții: școală primară, școală normală superioară și școală de industrie și economie casnică„, se arată în articolul „Emilia Lungu Puhallo – colaboratoare din Banat la revista ‘Familia'”, scris de Elena Borugă.

Proiectul nu s-a realizat cum și-l dorea Emilia Lungu, dar a fost obținută o aprobare pentru deschiderea unei școli de fete la Izvin.

„Ca urmare, la 13 noiembrie 1875, episcopul Ioan Mețianu emite decretul nr. 2398 prin fare o numește pe Emilia Lungu învățătoare la prima școală de fete din Banat„, scrie aceeași Elena Borugă.

Cursurile nu au început însă în acel an, deoarece clădirea nu era pregătită, ci în toamna lui 1876.

„Pentru instalarea noii învăţătoare, P. Vasici trimite La 24 septembrie 1876 o adresă Oficiului Parohial din Izvin prin care cere să fie aduruate toate fetiţele de vîrstă şcolară pe data de 26 septembrie, deoarece „vom veni în faţa locului la Izvin, ca să introducem pe aleasa învăţătoare, domnişoara Emilia Lungu”.

Directorul şcolii primare din comuna Izvin o asigură pe E. Lungu printr-o adresă din 3 octombrie 1876 că îşi va da tot concursul pentru ca fetele de vîrstă şcolară şi chiar de 12-15 ani să frecventeze regulat şcoala. Luîndu-şi în primire postul în toamna anului 1876, E. Lungu îşi întocmeşte planuri de lecţii amănunţite. Pentru anul şcolar 1876/77, planul necesar clasei a l-a şi a II-a, iar în anul şcolar 1877/78 şi pentru clasa a III-a. Ca obiecte de învăţămînt sînt menţionate în primul rînd scrierea şi citirea, socoata pentru care prevede exerciţii intuitive, apoi lucrul de mînă, declamări şi cîntarea națională„, adaugă Elena Borugă.

În paralel, în anii școlari 1875-1876 și 1876-1877 este la rându-i elevă la preparandia din Arad, pentru a-și obține și calificările necesare.

Rămâne ca învățătoare la școală până în luna decembrie a anului 1878, când își dă demisia. A continuat însă să publice articole în revista ‘Familia’, și a militat pe mai departe pentru instruirea femeilor.

„Ce seamănă ea, nime nu dezrădăcinează, căci fiind copilul copia fidelă a ei, își însușește atât ce e bun în ea, cât și ce e rău. Iată dar ce e femeia întîiu! E modelul ddupă care se formează generațiuni și popoare. Ce dă ea altul nu mai poate lua. Ea dă direcțiunea viitorului și imprimează caracterul care merge cu noi până la mormânt„, spunea Emilia Lungu.

Căsătoria și tragediile din viața Emiliei Lungu

În 1887, Emilia Lungu se căsătorește cu Isac Puhallo, militar de carieră, locotenent în armata austro-ungară ce avea și titlu nobiliar. Ea și-a urmat soțul în garnizoanele unde a fost detașat. În vremea petrecută la Sarajevo, doamna Puhallo a colaborat cu ziarul „Die Post”. După Sarajevo, cei doi soți au trăit o vreme la Mostar, după care Emilia a revenit la Timișoara.

În 1891, în luna august, ea dă naștere unui băiețel, care avea să poarte numele Eugeniu. Bucuria a fost însă una de scurtă durată.

„Dar bucuria nașterii sale a fost prea curând întunecată de o mare nenorocire care s-a abătut asupra familiei: la doar zece zile de la naşterea lui Eugeniu, ca un trăznet, a venit știrea morții lui Isac, la Mostar, Herţegovina.

Apoi, la scurt timp după aceea, la 12 septembrie 1891, la numai o lună şi cinci zile de viață, s-a stins și Eugeniu, unicul copil al Emiliei. Șirul necazurilor părea să nu se mai sfârșească…„, scrie ris.org.rs.

Tragediile din viața personală o fac să se îndrepte din nou către scris.

Primul roman din literatura română scris de o femeie

Emilia Lungu Puhallo își continuă activitatea publicistică și cea de scriitoare. Publică 24 de nuvele în: „Familia”, „Amicul familiei”, „Noua bibliotecă română”, „Dreptatea”, „Dreptatea poporului”, „Drapelul” (Lugoj), „Drapelul” (Chicago-S.U.A.), precum și „Duminica” – studiu social, care e premiat, „Fiica învăţătorului” – nuvelă istorică cu subiect din anul 1848, „Voluntarul”, „Rezervistul”, „Vagabondul”, „O pildă” – nuvelă care urmărea combaterea alcoolismului, „Călătoria prin Bosnia-Hertzegovina”, „Istoria şcoalelor româneşti din Timişoara”, „Istoria primei şcoale româneşti de fete din Banat” sau altele.

În 1882 publică romanul „Elmira” primul scris de o femeie în literatura română, în revista „Familia”.

„Acţiunea romanului se petrece într-un oraş, capitală de provincie, care după descriere se deduce uşor că este Timişoara.

Eroina principală, Elmira, fiica învăţătorului Scurtescu, se identifică în multe privinţe cu autoarea. Atmosfera de familie în care Elmira studiază pentru a deveni învăţătoare, iar în clipele de răgaz participă la petreceri alături de prieteni şi părinţi unde se cîntă şi se citeşte din ziare „sau din operele lui Alecsandri şi Bolintineanu” este specifică atmosferei din casa învăţătorului Traian Lungu.

Romanul nu este autobiografic, deoarece E. Lungu nu-şi putea prevedea destinul tragic care o va încerca în viaţă. Dar ea redă fapte şi trăiri pe care le cunoştea, punind doar o notă vag romantică peste această realitate din lumea intelectualităţii române bănăţene.”, spune Elena Borugă.

Pentru activitatea ei, în anul 1904, Emilia Lungu – Puhallo a fost decorată cu ordinul „Steaua României” de către însăși Regina Elisabeta.

După ce învăţătorul Emeric Andreescu editase în anul 1905, la Timişoara, „Dreptatea poporului”, renunţă la conducerea ziarului în favoarea Emiliei Lungu, care devenea astfel şi prima ziaristă profesionistă din Banat.

Emilia Lungu-Puhallo s-a stins din viață la 16 decembrie 1932, în casa ei de la Timișoara, și a fost înmormântată în cimitirul din Calea Buziașului.

Ce amintește de Emilia Lungu Puhallo la Timișoara și în județ

Emilia Lungu Puhallo are în Timișoara o stradă care îi poartă numele. Aceasta are aproape 170 de metri, este în zona Lunei și leagă strada Lunei de strada Tigrului.

Emilia Lungu Puhallo are o statuie în orașul natal, la Sânnicolau Mare, în curtea castelului Nako. Monumentul a fost dezvelit în 7 septembrie 2018 și a fost realizat de Aurel Gheorghe Ardeleanu.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!