Bursa locurilor de muncă, organizată timp de două zile la Timișoara. AJOFM prezintă oferta de joburi

TIMIȘOARA. Cei care vor să își găsească un loc de muncă sau să își schimbe actualul job sunt așteptați la începutul săptămânii viitoare la sediul AJOFM.

CITEȘTE ȘI: Torțele fanilor fericiți au ‘aprins’ Bega. Spectacol făcut de suporterii alb-violeți după promovarea lui Poli Timișoara

Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă în sediul de pe Bulevardul Republicii nr.21, peste drum de Gara de Nord din Timișoara, timp de două zile.

Astfel, timișenii sunt așteptați luni și marți, în 11 și 12 mai, între orele 10.00 și 13.00 cu oferta de locuri de muncă.

Am ales să organizăm evenimentul ‘la noi acasă’ pentru că ne dorim să transformăm barierele interviului clasic într-un dialog simplu și eficient. Dincolo de cifre și statistici, ne concentrăm pe oameni. Vrem ca fiecare persoană care ne trece pragul să găsească o deschidere reală și să plece cu încrederea că a găsit un loc de muncă unde va fi valorizată. Colegii mei, fie că vorbim de ocupare, cursuri de calificare, CV-uri sau beneficiile de a participa la activitățile proiectelor noastre, vor fi prezenți pentru fiecare în parte. Ca noutate, fiind în sediul nostru, vom putea desfășura și sesiuni de consiliere private, personalizate, în funcție de nevoie” spune Roxana Kașai, directorul executiv al AJOFM Timiș.

În cadrul evenimentului, tinerii vor putea afla și noutățile din legislația muncii, cei cu experiență vor putea discuta direct cu angajatorii, iar aceștia din urmă vor fi îndrumați în folosirea platformei PULS, care vizează digitalizarea instituției.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.