Portar cu zece selectii la nationala Serbiei, la SCM Politehnica Timisoara

TIMISOARA. Un portar cu experienta va face parte din lotul echipei banatene, in sezonul 2023/2024. Un handbalist din Serbia a semnat contractul si va apara buturile SCM Politehnica Timisoara.

Numele sau este Tomislav Stojkovic. Nascut la 27 iulie 1985, in Belgrad, el masoara 1.93 m si vine de la AS SGS Ramat Hasharon, semifinalista a primei ligi din Israel, echipa cu care a jucat in cele mai recente doua editii ale EHF European Cup.

De-a lungul carierei, Stojkovic a adunat zece selectii la nationala de seniori a Serbiei, cu care a castigat Jocurile Mediteraneene, in 2009, in Italia, a fost campion al Serbiei (2009) si dublu castigator de Cupa, cu Partizan Belgrad, campion al Israelului si MVP al campionatului (in 2019), cu Hapoel Ashdod, castigator al Cupei Israelului, in 2012 si 2021.

Este al doilea transfer anuntat, dupa cel al lui Antonio Pribanic, castigator al Cupei Romaniei cu Poli in 2919, care revine astfel la echipa.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.