Politehnica Timisoara, trei puncte mari in meciul cu Metaloglobus. Banatenii egaleaza liderul din Craiova

TIMISOARA. In urma cu fix 6 ani, Poli si Ripensia jucau pe Dan Paltinisanu un meci de promovare in Liga 3. A fost atunci un 6-2 spectaculos pentru alb-violeti care aveau sa promoveze in acel sezon. Duminica, gruparea banateana a intalnit Metaloglobus, in alte coditii, fara spectatori, dar un joc cu aceeasi importanta, deoarece invingatoarea avea sa faca un pas important spre play-off. Dupa un meci in care spectacolul a fost sacrificat, Poli s-a impus cu 1-0, a revenit pe locul 2, egaland chiar si Craiova, care insa are doua meciuri mai putin disputate.

CITESTE SI: Conform ultimelor rezultate. Ripensia Timisoara, un nou meci bun cu o echipa cu pretentii si un scor pozitiv 

Minutul 18 avea sa fie si singurul care a contat cu adevarat in acest joc. Mera ridica peste aparare o minge aproape de la mijlocul careului, din flancul drept, Stjepan Plazonja, care nu degeaba il tine pe banca pe iesitul din forma Axente, fuge din spatele lui Lung, patrunde in careu, fenteaza portarul si trimite din 5 metri lateral in plasa, cu toata opozitia lui Gavrilas si a lui Lung, acesta din urma plonjand pentru a bloca. Gol de 1-0 si gol de 3 puncte imense in economia calificarii in play-off.

Meciul nu a fost spectaculos dupa acea faza. Banatenii au cedat initiativa, dar s-au aparat calculat, nelasand spatii. Ivanovici si-a creat cateva ocazii de gol, dar nu s-a suparat nimeni ca nu a marcat. Repriza secunda nu a adus nimic nou, Mera fiind un lider desavarsit in defensiva. Oaspetii nu au gasit solutii, avand doar o jumatate de ocazie la care Hindrich a fost pe faza.

Spectacol sacrificat, dar victorie importanta pentru banateni, care in 2021 au 7 puncte dupa 3 partide si niciun gol primit.

ASU Politehnica: Hindrich – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru (Bocsan 86′), Pamfile – Al. Munteanu (D. Radu 79′), Cioinac, Casado (Ignea 72′), Sg. Popovici (Coadă 46′) – P. Ivanovici, Plazonja (Axente 86′)
Antrenor: Dan Alexa

Metaloglobus: Gavrilas (Nedelcovici 57′) – Ciubotaru (R. Chiriac 77′), Caramalau, D. Lung, Sava – Botic (Gavirlita 77′), Mino Sota, Covalciuc (A. Florescu 77′), Al. Coman – Ov. Herea (cpt.), Cl. Herea (Aguinaldo 44′)
Antrenor: Gabriel Manu

In runda viitoare Poli va juca in deplasare impotriva ultimei clasate, Pandurii Targu Jiu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.