
TIMISOARA. Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei.
Cu 65 de piloți la start, Cupa Mediașului, programată sâmbătă și duminică în orașul sibian, poate stabili și numele campionilor din actuala ediție a campionatului. Dacă la Categoria II, a monoposturilor, Jerome France și-a asigurat din nou titlul, toți ochii vor fi ațintiți asupra celei mai aglomerate divizii a competiției, Categoria I, a turismelor, unde anul acesta au concurat peste 100 de piloți.
Lider după primele șase etape este timișoreanul Radu Benea, cu 136 de puncte, în timp ce pe locul 2 se află Costel Cășuneanu, cu 101 puncte, iar pe locul 3, la mare distanță, este Lucian Răduț, cu 53 de puncte.
Astfel, pilotul de la Canova Racing mai are nevoie de un singur loc doi în cele două curse rămase, Mediaș și Poiana Brașov, pentru a câștiga matematic trofeul de campion. Anul trecut, Benea, pe Ferrari 488 Challenge, oprea dominația lui Alexandru Pițigoi (Porsche 992), după trei ani, în timp ce, între 2019 și 2021, trofeul de campion al Categoriei I a ajuns, tot de trei ori consecutiv, la Mihai Leu.
Anul trecut, pilotul de la Canova Racing a stabilit și recordul de traseu pentru turisme la Mediaș, oprind cronometrul la un spectaculos 1:29,812.
„E un traseu care îmi place și ar fi o bucurie să devin campion pentru al doilea an consecutiv chiar aici. E rodul unei munci de ani de zile, sunt bucuros că am continuitate, însă nu vreau să mă bucur preventiv”, a declarat Radu Benea.
În etapa de la Mediaș va concura și Nicolas Benea, campion național en-titre la juniori, care acum luptă pentru titlul Grupei 3, cu un Audi TCR. Benea jr. este la trei puncte de Bogdan Duma și Bogdan Toma, primii doi clasați.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!