Politehnica Timisoara pierde primul meci al barajului de promovare in liga secunda. Calificarea se joaca in ‘Dealul Florilor’

TIMISOARA. Poli Timișoara încă speră la calificarea în finala barajului de promovare în Liga a doua, chiar și după eșecul la limită în fața lui Minaur Baia Mare.

Prima parte a întâlnirii de pe Electrica a fost echilibrată, cu Politehnica având o ușoară superioritate, dar fără mari ocazii. Alb-violeții a încercat să își surprindă adversarii cu pase peste apărare, în timp ce oaspeții s-au apărat organizat și au blocat atacurile maramureșene.

Finalul de primă repriză a fost de coșmar pentru bănățeni. În minutul 41, o minge expediată de la distanță l-a lovit pe Pureca în mână în careu, iar centralul Naidin a arătat punctul cu var. A executat Stănescu, Mosoarcă a ghicit colțul, dar nu a putut opri și mingea, și s-a făcut 0-1.

În prelungirile primei părți, oaspeții au obținut un fault în partea stângă. Donca a expediat un șut centare, niciun timișorean nu a reușit să respingă, ia mingea s-a scurs în plasă, stabilind scorul pauzei, 0-2.

În repriza secundă, Istratie a înscris pentru Poli, dar reușita a fost anulată pentru un offside.

În minutul 73, Fofana îl faultează pe David Ciurel, vede al doilea galben și st eliminat. Poli a profitat de omul în plus când mai erau 4 minute de joc. Bănățenii au primit o lovitură liberă din afara careului de 16 metri, David Ciurel a trimis pe lângă zid și a redus din diferență. Poli a forțat pe final de meci, dar nu a mai punctat, și s-a încheiat 1-2.

Finalul a fost unul tensionat.

Meciul retur dintre cele două este programat sâmbătă, pe terenul lui Minaur.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Fiti corecți și informați publicul ce s-a întâmplat după meci. Marea golăneală.

  2. lasa ca nu-i bai ca au pierdut…macar o sa aiba stadion nou

  3. Am prevazut pierderea calificării. Nu-i nimic! Pana va fi gata stadionul mai trec cel puțin 3 ani și vor avea timp sa ajungă, macar in liga a II-a.

  4. Bai da ce suporteri are echipa asta dupa chipul si asemanarea robulianului si a georgistilor-simionistilor, patrioti adevarati.
    Chiar daca jucatorii adversi v-am provocat reactia voastra este dezugustatoare, ar trebui pe jucatori, antrenori, sefi sa-i huiduiti (am vazut in alte comentarii ca echipa se face pe pile si relatii).
    Multa scarba huliganilor mai ales ca au fost si copii la meci.