Politehnica Timisoara, doar un punct acasa in fata lui Minaur. Formatia alb-violeta a ajuns la a cincea remiza in campionat

Foto: Facebook/Politehnica Timisoara

TIMISOARA. Aflata in mare foame de puncte, Politehnica Timisoara a obtinut unul singur din meciul de pe teren propriu in fata lui Minaur Baia Mare. Alb-violetii au ajuns astfel la 5 egaluri in aceasta editie a ligii secunde, cele mai multe din campionat.

CITESTE SI: Ripensia se intoarce cu un punct de la Selimbar. A doua remiza alba a sezonului pentru ros-galbeni 

Prima parte a intalnirii cu maramuresenii a fost una controlata de oaspeti, care au avut marile ocazii. Cea mai mare i-a apartinut lui Stanciu, care in minutul 18 a expediat un sut din marginea careului de 16 metri, iar mingea a lovit bara din dreapta lui Murariu. In ultimul minut al primei reprize, baimarenii au profitat de o eroare in apararea banateana si au deschis scorul. O pasa venita din partea stanga l-a gasit pe Stanciu, acesta a inaintat, a profitat de faptul ca niciun timisorean nu a iesit la blocaj si a sutat. Mingea a trecut prin dreapta portarului Murariu si s-a oprit in plasa.

Banatenii au practicat un joc mai solid in partea a doua a jocului, iar in minutul 63 au reusit sa egaleze. Daniel Benzar a executat bine o lovitura libera de la aproximativ 20 de metri, mingea a lovit zidul si s-a scurs in poarta. Ocazii importante nu au mai fost pana la finalul partidei, iar Poli Timisoara a obtinut un punct.

Alb-violetii au ajuns la 8 puncte in clasament, cu unul mai mult decat ultima clasata, Metaloglobus Bucuresti. In runda viitoare, Politehnica merge pe stadionul Electrica pentru derby-ul cu Ripensia.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.