Poem al lui Ion Monoran pictat pe unul dintre caminele din Complexul Studentesc, la Timisoara

TIMISOARA. A fost finalizata o noua opera de arta din cadrul proiectului Memoriile Cetatii. Pe peretele caminului aflat in spatele Policlinicii Studentesti a fost pictat un poem scris de Ioan Monoran.

CITESTE SI: Dominic Fritz nu a calcat inca pe vreun santier din Timisoara: E treaba viceprimarului Ruben Latcau. Primarul vrea sa treaca orasul de la ‘dezvoltarea in forta’ la cea de calitate 

Primul poem ilustrat din Timisoara se regaseste acum pe peretele de 170 mp al caminului studentesc G4 din Timisoara. Este vorba de poemul „Draga poezie” al poetului Ion Monoran, transpus in linii si tuse de culoare de artistul Ovidiu Batista.

Poemul ilustrat acum, la inceput de decembrie in cadrul programului Memoriile Cetatii al Asociatiei Timisoara Capitala Europeana a Culturii, este un omagiu adus lui Ion Monoran. Poetul a fost si un revolutionar, care in seara de 16 decembrie 1989 a oprit tramvaiele din Piata Maria, langa casa lui Laszlo Tokes, indemnand oamenii sa coboare si sa se revolte impotriva regimului comunist. Poeziile lui Ion Monoran sunt nonconformiste, cu versuri libere, exact ca spiritul sau.

Poemul Draga poezie a fost ilustrat de Ovidiu Batista, un artist ce reuseste sa interpreteze societatea intr-un mod expresionist si suprarealist. El surprinde, deseori, conflictul dintre constient si inconstient, de aceea, modul in care a reusit sa picteze si poemul lui Monoran este cu adevarat unic. Conceptul lui Ovidiu Batista pentru poemul Draga poezie este caracterizat de o paleta cromatica specific ilustratiilor moderniste, intalnind pe alocuri referinte plastice din ramura art-nouveau. Compozitia realizata pe peretele lateral al caminului G4 ilustreaza punctul culminant pe care poetul il descrie prin dialogul sau cu poezia, introducand elemente care inspira, mesajele cheie cu caracter social, care, de altfel, ii sunt caracteristice. Draga Poezie se intrupeaza intr-o figura plina de eleganta, cu un aer visator si pozitiv. Prin importanta acordata portretul feminin, intentia este de a inspira publicului speranta, curaj si continuitate, bunatate si frumusete interioara.

Pictura face parte dintr-o serie de 11, care au fost realizate in Complexul Studentesc din Timisoara. Tema din acest an a programului Memoriile Cetatii este Istoricul, specificul si spiritul Timisoarei, iar toate evenimentele vor fi derulate in jurul acestor trei concepte.

CITESTE SI: Catedrala din Timisoara infatisata fara cruci intr-o pictura murala isca revolta. Adrian Orza: E vorba de miscarea culturala neomarxista ce bantuie azi Europa. Inteleg libera exprimare, dar in 89, sute de mii de oameni, in genunchi, cu fata spre superba Catedrala, spuneau Tatal Nostru 

CITESTE SI: Autorul picturii murale in care apare infatisata Catedrala Mitropolitana fara crucile de pe turle: Lucrarea mea e o pictura murala, laica, nu a urmarit nimic religios 

Programul Memoriile Cetatii din acest an a avut ca o componenta importanta poezia contemporana si a adus versurile autorilor romani contemporani aproape de locuitorii orasului. Poezia de strada este proiectul artistic prin care voluntarii ATCEC au decorat trotuarele din 60 de intersectii din Timisoara cu versuri. Asadar, timisorenii care merg pe jos si asteapta la semafor, pot citi versuri pe asfalt. Poeziile lui Robert serban, Tudor Cretu, Aleksandar Stoicovici, Sorin Ghergut, Svetlana Carstean, Ana Puscasu, Adrian Bodnaru, Nicoleta Papp, Goran Mrakić, Marius Aldea si Alexandru Potcoava au fost transcrise pe asfalt, raspandite prin toate cartierele pentru a-i incuraja pe trecatori sa ia orasul la pas, sa le descopere si sa le citeasca pe toate.

Programul Memoriile Cetatii se afla la a III-a editie si este realizat de Asociatia Timisoara 2021 – Capitala Europeana a Culturii, cu sprijinul Primariei Municipiului Timisoara si al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timisoara. Capitala Europeana a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2020.” Ideea programului Memoriile Cetatii este crearea, in anul detinerii titlului de Capitala Europeana a Culturii, a unui traseu de arta prin care localnicii si vizitatorii sa redescopere spiritul Timisoarei, istoria si momentele importante din viata comunitatii.

Foto: Sebastian Tataru

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.