Noutati :

Plimbare pe traseul istoric al primului troleibuz care a circulat acum 70 de ani in Timisoara

17 noiembrie, 2012 - 03:59 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Timisorenii s-au intors in timp cu 70 de ani, dar cu mijloace de transport in comun moderne, achizitionate in urma cu cativa ani din Cehia. RATT sarbatoreste 70 de ani de cand s-a dat in folosinta prima linie de troleibuz din Romania, in capitala Banatului.

Doar cativa timisoreni au mers insa cu troleibuzul 7 sa isi aduca aminte de cursa istorica. Firobuzul, asa cum este cunoscut de cei care se plimba cu mijloacele de transport in comun, a plecat sambata la pranz, din statia Carmen Sylva de langa Biserica Piarista, pe Bulevardul Republicii, la Gara de Nord, pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pe Bulevardul Iuliu Maniu, la Catedrala Mitropolitana, pe Bulevardul Regele Ferdinand, Mihai Viteazu, in Piata Nicolae Balcescu si retur. In firobuz s-au urcat si autoritatile locale, seful RATT – Ioan Goia, primarul Nicolae Robu, dar si seful Directiei Tehnice din cadrul Primariei Timisoara – Culita Chis. Din ora in ora, pana la 15:00, timisorenii s-au putut plimba pe acest traseu si au putut afla de la un ghid iscusit istoria acestei linii.

„Incercam sa dezvoltam acest mijloc de transport, care este o solutie alternativa foarte buna la tramvaie, pe tot teritoriul asociatiei Metropolitane, pe comunele limitrofe. Este un transport de tip verde, de tip ecologic, silentios. Acum 70 de ani, primul troleibuz care circula in Timisoara facea legatura intre cele 3 mari biserici ale orasului. A fost o solutie pentru comunitatea locala, pentru ca rezolva transportul la anumite evenimente”, ne-a spus Ioan Goia, directorul Regiei Autonome de Transport in Comun din Timisoara.

La 15 noiembrie 1942 se dadea in folosinta prima linie de troleibuz din Timisoara, care masura 3.490 de metri. A fost proiectata de firma Brown-Bovery. Mai apoi au fost importate din Italia 7 troleibuze marca Fiat, echipate electric de Marelli, care sa-i transporte pe timisoreni dintr-o parte in alta a orasului. In prezent, in parcul auto al RATT sunt 50 de troleibuze achizitionate din Cehia, care circula pe 7 linii.

Acum, la 70 de ani de la aceasta premiera, RATT introduce automatele de bilete. Primele 4 vor functiona pe Expresul 4 barat care merge spre Aeroportul International Timisoara.

„Automatele sunt proiectate, sunt gata, facem probe functionale. Le vom folosi pe Expresul 4 barat, spre Aeroport. Am facut probele la noi in regie, dorim sa le dezvoltam cu sistemul nostru de ticketing. In perioada urmatoare le vom pune pe Expres”, a declarat Ioan Goia.

De anul viitor, da asigurari Goia, timisorenii vor putea cumpara primul bilet de la automat, care va costa 5 lei, preturile fiind stabilite anterior intr-o sedinta a Consiliului Local. Potrivit sefului regiei, un automat a costat 2.000 de euro, banii fiind luati din bugetul RATT. S-au cheltuit in total 8.000 de euro.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...