
TIMIȘOARA. Planurile pentru trotuare și piste de biciclete pe Calea Urseni din Timișoara merg mai departe.
Deocamdată, la termenul limită pentru depunerea ofertelor, 3 firme s-au înscris în competiția pentru contractul primăriei care vizează întocmirea studiilor. Este vorba despre: Novensa, Tehno Consulting Solution și Pencraft.
Valoarea contractului pentru documentația DALI, ce va stă la baza viitoarei modernizări, a fost estimată la 670.800 lei fără TVA, adică peste 160.000 de euro cu TVA.
Ofertele au intrat în evaluare la Primăria Timișoara. Câștigătorul va avea la dispoziție 6 luni să realizeze studiile.
***
Calea Urseni, din Timișoara începe de la intersecția cu străzile Venus și Mareșal Constantin Prezan (fosta Lidia), trece pe lângă Muzeul Apei și se întinde până la limita cu localitatea Giroc.
Într-un viitor incert ar urma să fie refăcut carosabilul și se vor amenaja trotuare și piste de biciclete.
De asemenea, proiectul include crearea unor străzi noi, respectiv amenajarea străzilor Narciselor și Jakob Ehrler, precum și modernizarea străzii Legumiculturii, care are în acest moment o singură bandă auto și nu dispune de trotuare. Strada Petuniei este, de asemenea, vizată pentru intervenții, inclusiv asfaltarea segmentului care o va lega de strada Rozmarinului
“Odată ce întreagă stradă va fi intabulată, investiția municipalității va intră în etapă studiului DALI. În prezent, Calea Urseni preia din traficul de pe străzile Venus și Mareșal Constantin Prezan, de pe străzile adiacente și de pe drumul județean DJ 595D. Drumul este asfaltat dar nu este mărginit de trotuare, astfel că nu prezintă siguranță pentru pietoni“, transmiteau în 2024 reprezentanții Primăriei Timișoara.
Ultimele lucrări majore pe Calea Urseni au fost de întreținere și reparații și s-au efectuat în 2012 și 2013, când a fost asfaltată o porțiune.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!