Operatiunile politistilor de frontiera care stavilesc valul de migranti. A scazut cu 98% numarul transfugilor care patrund in Timis venind din Serbia peste fasia verde. Video

TIMISOARA. Chiar daca indeplinim toate cerintele aderarii la Spatiul Schengen, chiar daca peste 500 de eurodeputati ai Parlamentului European au votat pentru ca Romania sa fie parte din Schengen, premierul Austriei si ministrul de interne austriac se opun in continuare acceptarii tarii noastre in acest club select al tarilor europene. Motivul invocat de cei doi oficiali ai unei tari suspectate de legaturi stranse cu Moscova tin de faptul ca 70 la suta din imigrantii retinuti in Austria nu ar fi fost supusi unor controale vamale in alte state. Ceea ce nu recunosc sau evita sa spuna cei doi doi demnitari ai guvernului de la Viena este ca cei mai multi migranti ajung in Spatiul Schengen pe ruta balcanica, prin Croatia sau prin Ungaria.

In ultimii ani Romania si-a securizat frontierele. Anul acesta, numarul patrunderilor ilegale in tara noastra din Serbia si pe filiera bulgara a scazut in vestul tarii cu 98% fata de anul trecut.

In urma cu cativa ani traseul migrantilor incepea in Iran, Afganistan, Siria sau India si continua cu Turcia, apoi Grecia dupa care se ramnifica pe doua directii. O parte dintre transfugi alegeau ruta Bulgaria – Romania, iar apoi fortau trecerea in Ungaria, in timp ce majoritatea traversau Macedonia ajungand in Serbia atacand apoi frontierele cu Romania sau Ungaria.

Romania devenise placa turnanta a traficului de migranti spre vestul Europei, iar Timisoara si Aradul erau inundate de sute de migranti care asteptau momentul oportun pentru a forta frontiera verde cu Ungaria sau pentru a se urca intr-un autotren care sa ii duca spre Germania, Italia si chiar Marea Britanie.

Cresterea numarului de patrule la granita cu Serbia, blocarea grupurilor mari de migranti care incercau sa intre in Romania, si trimiterea inapoi in tara vecina, in baza tratatului de readmisie a migrantilor depistati in apropierea granitei, au facut ca incepand din toamna anului trecut sa scada presiunea asupra frontierei cu Serbia. Migrantii au descoperit ca este mai usor sa treci din Serbia in Croatia sau Ungaria, si de acolo mai departe spre vestul Europei. Potrivit Politiei de Frontiera din Timis, in 2022 s-a inregistrat o scadere cu 64% fata de 2021 a numarului de persoane care au incercat sa intre in tara, iar in acest an, pana acum, scaderea a fost de 98%, comparativ cu aceeasi perioada din 2022, a celor care voiau sa intre ilegal in Romania din Serbia.

Pe de alta parte insa, a crescut numarul celor care vor sa treaca din Romania in Serbia, si de acolo mai departe in Ungaria sau Croatia. Asa ca politistii de frontiera incearca acum sa ii descopere pe migranti inainte de ajunge in zona de granita.

In baza protocolului de colaborare, pot actiona si cu patrule mixte formate din politisti de frontiera romani si sarbi, pe ambele parti ale frontierei pentru oprirea trecerii ilegale a frontierei„, spune cms. sef Lucian Racoviceanu, sef sector Politia de Frontiera Lunga.

Atunci cand sunt observate persoane care se indreapta fie spre granita Romaniei, fie spre cea a Serbiei, politistii de frontiera iau legatura cu colegii din tara vecina si incep operatiuni in comun. Mai mult, in timp actiunilor au dreptul sa patrunda cativa km pe teritoriul celuilalt stat pentru a captura transfugii si calauzele acestora.
De la inceputul acestui an, mai putin de 700 de transfugi au incercat sa intre ilegal in Romania pe aici.

Cele mai multe grupuri de migranti sunt descoperite pe caile de comunicatii spre frontiera sau in lanurile de culturi de la marginea comunelor din Timis, acolo unde ii lasa traficantii. De aceea, nu de putine ori sunt folosite, indeosebi pe timp de noapte drone prevazute cu camere cu infrarosu care survoleaza zona fasiei verzi. Si tot pentru supraveghere aeriana sunt folosite elicoptere iar periodic este adus in sprijin si un avion Frontex, Agentia Europeana pentru Politia de Frontiera.

VIDEO: George Stefanita

Odata cu schimbarea directiei de deplasare a migrantilor din Romania spre Serbia si Ungaria s-a modificat si metoda de ajungere in tara a transfugilor. Cei mai multi vin in Romania legal, cu contracte de munca, dar sunt preluati uneori direct de la aeroport de gruparile de traficanti si adusi in vestul tarii.

Persoanele care au fost depistate la nivelul politiei de frontiera Timis in tentative de iesire din tara au fost fie solicitanti de azil, fie persoane care au intrat legal cu vize de munca si care au incercat sa iasa ilegal spre frontiera cu Ungaria sau spre frontiera cu Serbia„, explica un ofiter al Politiei de Frontiera Timis.

Atunci cand sunt depistati, migrantii solicita drept de azil in Romania. Li se intocmesc dosare penale pentru tentiva de trecere frauduloasa a frontierei de stat, dupa care sunt predati reprezentantilor Inspectoratul General pentru Imigrari. Ofiterii IGI ii audiaza, le intocmesc documente de sedere temporara si ii duc in centrele de migranti din intreaga tara, unde sunt cazati pana cand instantele de judecata hotarasc daca urmeaza sau nu sa fie expulzati catre tarile din care provin. Procesele insa dureaza de obicei intre unu si doi ani, timp suficient pentru migranti sa incerce din nous sa fuga din Romania in Serbia sau in Ungaria si de acolo mai departe spre tarile din vestul Europei.

Sunt preluati din locatii de cazare IGI, fie din centre de azil si sunt adusi in Timisoara, cu autoturisme tip ride-sharing sau cu tip microbuz. Ajung la apartamente sau pensiuni si sunt cazati o perioada de timp pana cand calauzele ii contacteaza si urmeaza sa fie preluati pentru a fi transportati cu diferite mijloace de transport sau la frontiera verde

O alta metoda de incercare de scoatere din tara este cea clasica, de ascundere a migrantilor in camioane sau microbuze de marfa. Acestia sunt dusi in diverse parcari de pe autostrada A1 si urcati in autotrenuri care pleaca spre punctele de trecere a frontierei cu Ungaria. De altfel, aproape in fiecare saptamana autoritatile de granita gasesc transfugi ascunsi in diverse locasuri amenajate in mijloacele de transport„, mai explica ofiterii Politiei de Frontiera.

Fortarea fasiei verzi spre Serbia ramane insa metoda preferata de traficantii de migranti. De aceea, autoritatile de frontiera continua sa investeasca in sisteme de monitorizare si detectie. Nu mai putin 18 de milioane de euro vor fi investiti, majoritatea banilor din fonduri europene, pentru securizarea granitelor de vest. Se intentioneaza achizitionarea inclusiv a unor senzori de miscare ce vor instalati in apropierea fasiei verzi care pot semnala prezenta unor persoane.

De la inceputul acestui an, politistii de frontiera din Timis au anihilat peste 60 de grupari de traficanti de migranti. 100 de persoane sunt cercetate pentru ca au incercat sa ajute transfugii sa treaca ilegal peste frontiera. Peste 30 de traficanti sunt deja in arestul politiei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Sa fim seriosi.

  2. Cam cate autovehicule folosite la aceste infractiuni au fost confiscate pana acum? Sau e consemn sa nu fie deranjati diversi sponsori?