500 de lei pachetul. Unde s-au ‘vândut’ cele mai scumpe țigări din Timișoara

Foto: opiniacalarasi.ro

TIMISOARA. Un control de rutină făcut luni dimineață de polițiștii locali a dus la prinderea unui traficant de țigări de contrabandă la Timișoara.

CITESTE SI: Trotinetist izbit de o mașină pe pista de biciclete, la Timișoara. A fost rănit in intersecție

Agenții erau în misiune în zona Iosefin, când l-au văzut pe bărbatul despre care știau că se ocupă cu vânzarea țigărilor netimbrate.

Oamenii legii l-au percheziționat și au găsit asupra lui 40 de pachete, pe care nu apucase să le vândă. Bărbatul a fost amendat cu 20.000 de lei, iar țigările au fost confiscate.

Cu alte cuvinte, în loc facă profit, traficantul a ‘cumpărat‘ cele mai scumpe țigări din viața lui, la… 500 de lei pachetul. Adică ataât cât face amenda pentru cele 40 de pachete.

Cu privire la proveniența produselor pe care le avea asupra sa, cel în cauză nu a putut face dovada legală de deținere, fapt pentru care s-a luat măsura legală de sancționare contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii 227/2015 – Codul Fiscal, cu amendă în valoare de 20.000 lei, dispunându-se totodată și măsura complementară de confiscare a țigărilor„, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Mare mirare că au prins numai unul la cîți mișună pe acolo zilnic probabil pe cel mai slab pregătit fără pile.