TIMIȘOARA. A intrat în vigoare noua organigramă a Consiliului Județean Timiș. După ce au fost tăiate 500 de posturi, avem consiliul județean din România cu cei mai puțini angajați, susține președintele instituției, Alfred Simonis.
„Astăzi intră în vigoare noua organigramă a Consiliului Județean Timiș.
Primul pas a fost să eliminăm posturile neocupate, care erau însă bugetate an de an. A urmat etapa a doua și am disponibilizat peste 500 de persoane.
Noua organigramă nu este rezultatul unei decizii pripite sau al unui val de concedieri fără o bază solidă.
Am realizat o analiză detaliată, instituție cu instituție, direcție cu direcție, birou cu birou, și am lucrat săptămâni întregi pentru ca noua organigramă să fie corelată atât cu realitatea economică, cât și cu nevoile de azi ale administrației județului Timiș. Rezultatul este cea mai suplă și mai eficientă organigramă din țară, ceea ce face ca instituția noastră să aibă în prezent cel mai mic număr de angajați dintre toate consiliile județene din România și ar putea fi chiar un exemplu de bune practici.
Am avut criterii clare. Au plecat cei care nu mai îndeplineau condiții, cei care ocupau funcții formale, fără conținut, cei care nu își indeplineau atribuțiile sau care, pe românește fie spus, tăiau frunze la câini.
Nu a fost ușor, nu este ușor pentru niciunul dintre cei care au fost disponibilizați, dar a fost necesar pentru că fiecare ban economisit va fi direcționat spre proiectele majore din sănătate, învățământ, infrastructură, proiecte de care beneficiem noi toți cei care locuim în acest județ„, transmite liderul CJ Timis, Alfred Simonis.
Pareri
Ar fi bine ca toate satele care aproape s-au unit cu Timisoara sa renunte la primarii si alte structuri, pana la urma isi iau apa, canal si alte facilitati de la oras. Ar fi cazul ca Timisoara sa se mareasca, scad primariile din judet si mai putini angajati cu statu la stat.
ASEA SI ?:)
500 din 800. Pe cine crede ca păcălește?
Minte cu nerusinare. Acei sute de oameni „disponibilizati” erau de la asigurarea pazei si au trecut pe firme private si automat costul in buget a crescut fata de situatia cand erau angajati proprii ai CJ-ului. In gandirea asta el poate sa ramana singurul angajat al CJ-ului si sute;e/miile de oameni angajati actuali sa fie in subordinea unor firme partiuclare pe care le plateste mai mult decat ar fi angajatii proprii ai CJ-ului. Apoi se bate cu umnul in piept ca CJ Timis are un singur angajat si ce bine se „descurca”. Ca intodeauna, mimarea reformei marca PSD.
ba da prost esti :))))) asa ti-a zis Cg , nu?
Domnilor, oare instituția numită ITM are vreun cuvânt de spus?! Oare se mai respectă ceva numit „normarea muncii” în statul eșuat?! Eșuat și din punct de vedere comunist, și din punct de vedere capitalist. Aud de organigrame reduse, nu aud de norme de încărcare pe volum de muncă. Nu se mai ține cont de viața omului, cel individual, calificat dar aflat într-o fază particulară a vieții (tinereții – bătrâneții)… Doar despre eficiență în producție (bugetară și, de fapt, cu bucurie doar pentru aceiași boieri, patroni) – stat eșuat moral. Mai clar – în România mai există și se mai respectă normarea muncii, fie ea orice fel de muncă?!