Noutati :

Nicolae Robu nu are incredere in specialistii din Primaria Timisoara. Angajeaza experti externi care sa confirme un prejudiciu descoperit de Curtea de Conturi

3 septembrie, 2013 - 08:05 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
3

TIMISOARA. Primaria Timisoara a platit aiurea peste 800.000 de euro catre firma care se ocupa de semnalizarea rutiera din oras, arata un raport recent al Curtii de Conturi. Primarul Nicolae Robu spune ca nu este insa un prejudiciu si vrea sa angajeze experti externi care sa analizeze situatia. Pentru linistea lui, ca primar.

Un raport finalizat recent de Curtea de Conturi spune ca in perioada 2010 – 2012, Rosign ar fi prejudiciat Primaria Timisoara cu 3,7 milioane de lei, pentru ca ar fi efectuat anumite lucrari cu echipamente care nu erau trecute pe inventarul firmei. Primarul Nicolae Robu nu prea tine seama insa de raportul institutiei si spune ca, pentru linistea lui, ar vrea sa angajeze experti din exterior care sa verifice situatia. Edilul nu are incredere nici in parerea lui, dar nici in cea a expertilor din primarie, asa ca mai bine plateste, din bugetul local, cativa specialisti independenti.

„Este un raport al Curtii de Conturi care stabileste ca in perioada 2010 – 2012 s-ar fi adus prejudicii municipalitatii in relatia cu firma Rosign, in valoare de 3,7 milioane de lei. Eu va trebui sa raspund chiar daca nu eu am fost primar in acea perioada, acelei concluzii a Curtii de Conturi. Eu am considerat ca nu putem vorbi despre un asemenea prejudiciu. Se va ajunge probabil in instanta. Eu, pentru linistea mea, as dori sa am si o expertiza facuta de experti independenti, sa vedem care este punctul lor de vedere. Eu am putut judeca dupa bunul simt si dupa ceea ce au spus ca opinie de specialisti economistii si juristii din primarie”, a spus Robu.

Primarul explica oricum ca nu considera prejudiciu faptul ca Rosign ar fi pus cateva semafoare pe care nu le-a trecut in evidentele contabile.

„Nu cred ca putem vorbi despre un prejudiciu, spre exemplu, vizavi de un numar de semafoare care au fost montate, care pot fi vazute si astazi, numai pentru faptul ca aceste semafoare nu au figurat in evidentele contabile ale societatii care le-a furnizat. Municipalitatea nu avea cum sa controleze situatia contabila a firmei partener. Eu am respins aceasta pretentie ca intr-o astfel de situatie ar fi vorba de prejudiciu. Repet, era domnul Ciuhandu primar la acea vreme. Cu toate acestea, eu am considerat ca nu putem vorbi de prejudiciu si, drept urmare, am respins. Consiliul local nu a putut decat sa ia la cunostinta si nu sa se si pronunte vizavi de acest raport”, a explicat edilul.

Intrebat cat ar costa expertii pe care doreste sa-i angajeze, primarul Timisoarei nu a putut avansa o suma, precizand doar ca „nu crede ca ar costa prea mult”.

Cel mai probabil, temerile primarului includ si faptul ca in raport au fost cuprinse si cateva luni din primul an de mandat al acestuia.

„Sigur ca este putin si din 2012 prins acolo. Eu nu stiu cum ati fi procedat oricare dintre dumneavoastra in fata unui raport al Curtii de Conturi in care era implicat un raport al Garzii Financiare si ti se cerea sa recunosti un prejudiciu. (…) Eu am dat un raspuns de respingere a acestui prejudiciu. Consider ca n-a fost prejudiciu acolo. S-a considerat ca intr-o anumita zona unde s-a vopsit nu putea sa se vopseasca pentru ca vopseaua nu era in inventarul firmei. Suntem intr-un litigiu pe acest subiect, nu eu, ci Institutia Primariei cu Curtea de Conturi, care la randul ei a preluat, fara sa faca propria auditare, de la Garda Financiara raportul”, a explicat Robu, care a iscat si cateva replici in sedinta Consiliului Local de marti. Alesul PSD, Radu Toanca, a fost vizibil deranjat de faptul ca raportul s-a aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local.

„Ce cauta acest material pe ordinea de zi? De cand dicteaza Curtea de Conturi sedinta Consiliului Local?”, a intrebat Toanca.

Robu l-a lamurit imediat. A vrut sa ceara acordul alesilor locali pentru angajarea expertilor.

„Eu, pentru linistea mea, nu vreau ca primar sa ajung sa am vreo problema, pentru ca sunt onest prin tot ceea ce fac si am toate preocuparea sa nu gresesc in raport cu legea, chiar daca e stramba, e proasta, e obstructionista. Eu va propun sa fiti de acord sa platim si niste experti independenti care sa analizeze aceasta situatie. Eu am analizat dupa bunul simt si dupa cei din primarie… daca expertii spun ca prejudiciul este de 3,7 milioane de lei, voi solicita recuperarea daunelor. Dar dupa mine, pe acele spete prezentate acolo, nu am fost prejudiciati. Pe altele, poate”, a explicat primarul Timisoarei, motivand ca nu poate acuza Garda Financiara sau Curtea de Conturi de dezinformare, pentru ca „nimeni nu detine adevarul absolut”.

CITESTE SI:

EXCLUSIV! Plangere penala pentru Rosign! Viceprimarul Traian Stoia: Rosign a incasat o caruta de bani, nejustificat, de la Primaria Timisoara. Mergem in instanta!

Firma care monteaza semne de circulatie in Timisoara ii raspunde viceprimarului Traian Stoia care a amenintat cu rezilierea contractului dintre Primaria Timisoara si Rosign

Viceprimarul Traian Stoia: Tot al 4-lea semn de circulatie din Timisoara trebuie sa ramana in picioare, restul trebuie dat jos! Consiliul Local va anula contractul cu firma Rosign

Indicatoare rutiere si stalpisori verzi de 2 milioane de euro, in 2012, in Timisoara! Verificari la firma contractata de Primaria Timisoara

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Domnule primar atunci cind plata expertilor independenti o faci din buzunarul propriu, poti angaja citi experti vrei. Cind in institutie lucreaza asemenea experti te consulti cu ei in limitele competentelor lor. Daca consideri ca expertii angajati la primarie nu sint competenti , ii dai afara dar nu platesti pe stat de plata o trupa de experti si cu onorarii alta trupa.
    Intentia dumitale seamana cu abuz in serviciu.

  2. Toti fac ce-i taie capul fiindca nu dau banii din buzunarul lor.Ar trebuie luati toti la bani marunti si pusi sa plateasca tampeniile facute.

  3. domnule primar…asta se intampla pt ca nu a-ti facut ce a-ti promis in campania electorala ; sa faceti curatenie in primaria timisoara…n-ati dat afara nici macar un director…ce sa mai vorbim de competenta…normal ca sant incompetenti…cand jumatate dintre ei sant angajati pe pile ,ca lucreaza familii intregi acolo ! daca faceati ce a-ti promis,va asigurati lejer un al 2-lea mandat …asa, timisorenii nu mai au incredere in dvs .