Nicolae Robu: ‘Le-am cerut muncitorilor sa nu se grabeasca cu demolarea Baricadei’. Inchiderea traficului pe Martirilor, la intersectia cu Lidia, la Timisoara, amanata. Cand se opreste circulatia

TIMISOARA. Au inceput pregatirile pentru demolarea Baricadei de pe Calea Martirilor la Timisoara.
Desi anuntata pentru marti, inchiderea traficului in zona intersectiei cu maresal Prezan a fost amanata, de principiu, pentru joi.

CITESTE SI: Piateta ce va fi reamenajata la Timisoara dupa finalizarea intersectiei Marasti. Nicolae Robu: refacem si fatada de la Clinicile Noi dinspre sensul giratoriu 

Se lucreaza in intersectia Maresal Prezan – Calea Martirilor si se pregateste, de ieri incepand, demolarea acelei porti de intrare in oras. Este o operatie dificila, se fac toate pregatirile si astazi si probabil si maine si estimam ca joi vom fi in stadiul in care vom putea face demolarea efectiva, Asta este estimarea specialistilor. Le am cerut sa nu se grabeasca, pentru ca operatiunea sa se faca in siguranta„, a explicat primarul Nicolae Robu.

Edilul sef crede ca demolarea propriu-zisa a constructiei de tabla nu va dura mai mult de 2 zile.

De joi se va inchide traficul pe Prezan cu Martirilor pe tot parcursul actiunii de demolare. Sper sa se termine intr-o zi. Daca nu se poate intr-o zi, in cel mult doua. Pe ambele sensuri trecerea pe sub acea poarta va fi interzisa. Nu se va circula in intersectie„, a completat edilul.

UPDATE: Traficul, atat cel auto, cat si cel pietonal, va fi intrerupt joi, in 6 septembrie, la ora 7.00 dimineata, anunta Colterm.

Vor fi inchise strazile:

– Calea Martirilor, de la intersectia cu strada Dumitru Juganaru până la intersectia cu str. Constantin Prezan

– Str. Constantin Prezan, pe sensul de mers dinspre str. Drubeta spre Calea Buziasului, iar circulatia va fi deviata pe celalalalt sens, in ambele directii.

Circulatia in aceasta zona va reveni la normal cel mai tarziu sambata, 8 septembrie, cand este termenul limita de finalizare a lucrarilor de demolare a estacadei.

***

Va reamintim, Calea Martirilor, largita la 4 benzi, intre strada Constantin Prezan si iesirea catre comuna Giroc, a fost data in folosinta la finalul anului trecut si au ramas de inlocuit si ingropat tevile Colterm din zona intersectiei de la Calea Martirilor cu fosta Lidia, unde constructorul a intampinat mai multe probleme tehnice.

Lucrarile pe Calea Martirilor au inceput in luna martie a 2016 si au vizat largirea arterei la patru benzi de circulatie, dar si refacerea trotuarelor. In subteran au fost inlocuite si retelele de utilitati. Valoarea lucrarii pentru largirea arterei este de aproape 8 milioane de lei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.