Opinia Timisoarei

Minciunile lui Dominic Fritz. Se lauda ca a deblocat Autostrada lipsa de pe Lugoj – Deva, ca Aeroportul primeste finantare pentru noul terminal de plecari externe, dar si ca se plateste SF-ul la Autostrada Timisoara – Moravita

TIMISOARA. Vor curge banii catre Timisoara si imprejurimi in 2021, daca e sa ne luam dupa ceea ce spun politicienii.

Dupa ce senatorul PNL de Timis Alina Gorghiu si presedintele CJT Alin Nica au sustinut ca Timisul va primi un supliment de 66 de milioane de lei in acest an, a venit si randul primarului Dominic Fritz sa ii asigure pe timisoreni ca niciodata orasul n-a fost spijinit financiar asa cum se va intampla acum, gratie zbaterilor sale si ale USR PLUS.

Unii dintre voi m-ați întrebat de ce am mers așa de des la București. Iată, azi vă pot da o parte din acest răspuns.
Mâine se va vota bugetul național, iar Timișoara, spre deosebire de alți ani, chiar va fi ajutată. Va fi anul investițiilor și pregătirii pentru deținerea titlului de Capitală Culturală Europeană.
Astfel, cu ajutorul parlamentarilor USRPLUS, am obținut 28 de milioane de lei pentru trei proiecte importante pentru oraș: modernizarea și extinderea străzii Mareșal C-tin Prezan, modernizarea străzii Gr. Alexandrescu și modernizarea Parcului Civic„, a scris si Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook la cateva ore distanta de colegii sai de la PNL Timis.

CITESTE SI: Firma care amenajeaza Parcul Civic la Timisoara a mai primit 500.000 de lei de la Primarie. Dominic Fritz: Lucrarile s-au oprit pentru ca n-au fost platite facturile 

Edilul sef anunta ca se afla si in spatele unor finantari pentru proiecte de anvergura care nu tin de Primaria Timisoara, dar pe care si le asuma. Iar asta nu poate fi decat demn de salutat, de se vor dovedi astfel.

Cum toate problemele ‘marunte’ ale Timisoarei au fost deja rezolvate sau sunt pe cale sa fie depasite, Dominic Fritz ‘se arunca’ sa faca ordine in infrastructura pastorita de Ministerul Transporturilor si isi asuma si proiecte deja in lucru, multe pe bani europeni, pentru care obligatoriu trebuiau alocati bani, pentru ca altfel s-ar pierde finantarile si care nicidecum nu pot fi rodul demersurilor primarului Timisoarei.

De asemenea, în domeniul Transporturilor am deblocat, împreună cu ministrul Cătălin Drulă, proiectul sectorului lipsă din autostrada Lugoj-Deva, care are prevăzută o finanțare de 1,2 miliarde de lei și un termen de finalizare în 2024„, anunta Dominic Fritz.

Acesta vorbeste despre cea mai scumpa bucata de autostrada din Romania, de nici 10 km, ramasa nefacuta de pe traseul Lugoj – Deva si a carei licitatie e impotmolita de mai bine de un an, iar italienii scosi abuziv din contract au castigat in instanta plata unor despagubiri de zeci de milioane de euro. Insusi ministrul Drula spunea acum cateva zile ca in aceasta problema inca „se poarta discutii saptamanal„. Cei 10 km nefacuti, cu tot cu tunelurile pentru ursi, sunt estimati la 300 de milioane de euro, suma la care a si fost lansata licitatia, iar ‘deblocarea’ anuntata de primarul Timisoarei e, deocamdata, de doar 25 de milioane, iar acesti bani ramane de vazut daca nu vor fi cel mai probabil o parte din datoria statului roman catre italienii care au inceput acum 6 ani lucrarea.

Mai mult, daca CNAIR nu va face aceasta portiune de sosea de mare viteza pana in 2024, Romania pierde banii pentru toata autostrada Lugoj – Deva. Asadar e de musai sa o terminam, si nu pentru ca s-ar fi chinuit Dominic Fritz sa o ‘deblocheze’.

CITESTE SI: Soarta licitatiei pentru cea mai scumpa bucata de autostrada din Romania, de 300 de milioane de euro pentru nici 10 km, pe tronsonul 2 Lugoj – Deva, ar putea fi, in sfarsit, transata. Ministrul Transporturilor: Sunt discutii saptamanal 

Un alt proiect important pentru timișoreni este autostrada Timișoara-Moravița, proiect care anul acesta va primi de la Ministerul Transporturilor 4,8 milioane de lei pentru documentație„, continua Dominic Fritz sirul de reusite din drumurile sale la Bucuresti. Ce nu spune primarul este ca SF-ul se face pe bani europeni si era de musai sa punem in buget si partea noastra de contributie.

Dominic Fritz poate nu stie, dar contractul pentru documentatie a inceput in urma cu exact un an. A fost iscalit in 28 februarie 2020, iar ordinul de incepere a fost dat la inceputul lunii mai. Vorbim de un Studiu de Fezabilitate pe bani europeni a carui finantare era semnata inca din 2019 in vara de CNAIR si Ministerul Transporturilor pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul Autostrada Timisoara-Moravita„, pentru a obtine fondurile nerambursabile alocate prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, in cadrul Axei Prioritare 1. In luna august a acestui an documentatia trebuie deja predata, iar contributia statului roman era stabilita de la bun inceput la aproape 1 milion de euro

Valoarea totala a proiectului este de 14.693.042,97 lei si va fi finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contributia Uniunii Europene din Fondul de Coeziune-10.544.270,83 lei, 15% contributia proprie – 1.860.753,67 lei, restul de 2.288.018,47 lei reprezentand cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

CITESTE SI: Autostrada Timisoara – Moravita, care ne va lega de Belgrad, are contract pentru documentatie, la exact 1 an de la lansarea licitatiei. Anuntul presedintelui CJ Timis

Nu am uitat nici de centura Timișoara Sud, aflată acum în construcție, și care primește anul acesta 100 de milioane de lei. Finalizarea lucrărilor este prevăzută să fie anul viitor.
În fine, ultimul tronson al centurii ocolitoare a orașului, Timișoara Vest, care ne va scăpa de mare parte din traficul greu din oraș, primește și el bani pentru studii, mai exact 2,3 milioane de lei„, a mai adaugat Dominic Fritz.

Si aceasta investitie in infrastructura se face pe bani europeni, iar daca nu s-ar fi prevazut fonduri in buget pentru continuarea ei, am pierde finantarea. Or, conform contractului, soseaua de ocolire sud, aflata in constructie, trebuie sa fie gata in 2022.

Primarul Timisoarei vorbeste si de a treia descarcare de pe Autostrada Vestului catre Timisoara, pentru care s-a batut mult fostul sef al CJT Calin Dobra, si a carei proiectare deja a inceput.

Timișorenii au cerut de foarte mult timp și o nouă legătură mai facilă la autostrada A1 și mă bucur că pot să le dau vestea că noua șosea care va lega Calea Aradului de autostradă a fost și ea deblocată și obține o finanțare de 244 de milioane de lei, bani din Fondul European de Dezvoltare Regională„, sustine pe pagina sa de Facebook primarul Dominic Fritz.

Nu stiam in ce consta ‘blocajul’ salvat de edil la acest drum de legatura de 10 km pentru care contractul a fost castigat de italienii de la Todini Construzioni Generali S.p.A., care l-au si iscalit inca din 29 ianuarie anul acesta pentru 189.571.920,62 de lei (fara TVA), adica aproximativ 46 de milioane de euro cu TVA. Durata de executie a contractului este de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare si 18 luni pentru executia lucrarilor. Mai mult, chiar inainte ca italienii sa se apuce de proiectare, a fost emisa si hotararea privind declansarea procedurilor de expropriere pentru terenurile de pe coridorul lucrarii de utilitate publica de interes national „Drum de legatura Autostrada A1 Arad-Timisoara-DN 69„.

CITESTE SI: Aproape 30.000 de masini vor circula zilnic cu 100 km/h pe drumul de 10 kilometri. S-a semnat contractul, unda verde pentru a treia descarcare de pe Autostrada Vestului catre Timisoara

Dominic Fritz face trimitere si la Aeroportul International Timisoara, unde se bucura ca vor fi alocati 2,6 milioane lei pentru terminalul de plecari externe, intrucat cel de sosiri e aproape gata.

Și poarta aeriană a Timișoarei, Aeroportul Internațional, va primi 2,6 milioane de lei pentru a începe noul terminal de curse externe„, spune primarul Timisoarei. Cu cei aproximativ 500.000 de euro la un proiect de asemenea anvergura nu se vor putea face insa prea multe.

Poate Dominic Fritz nu stie, dar Terminalul de Plecari Curse Externe, al carui contract de finantare isi asteapta semnaturile, cea mai mare parte din suma fiind din Programul Operational Infrastructura Mare – POIM, la aceasta adaugandu-se si bani din surse proprii, dar si de la bugetul de stat, este estimat la 184,5 milioane de lei, adica aproape 40 de milioane de euro fara TVA.

CITESTE SI: Se cauta un constructor care sa amenajeze accesul catre parcare si trotuarele din jurul noului Terminal de Sosiri Externe de la Aeroportul Timisoara. Momentul in care vor ajunge primii pasageri

Primarul Dominic Fritz ii asigura pe timisoreni ca administratia sa va scrie proiecte europene pentru a atrage fonduri, iar in paralel se va ocupa de ‘curatenia’ in institutiile din subordine.

Iar acestea sunt doar câteva dintre proiectele pentru care primim sprijin anul acesta și pentru care am fost la București. Noi lucrăm și vom lucra în continuare la scrierea de proiecte europene și, în același timp, vom continua și curățenia în finanțele primăriei, conturile ei și instituțiile din subordine. Pentru că fără această curățenie temeinică nu facem altceva decât să investim în risipă sau să transferăm bani în buzunarele fostei clientele politice. Așa că declar anul acesta #anulcurățeniei și repornirii dezvoltării pe baze sănătoase„, conchide Dominic Fritz.

Ramane de vazut daca toti acesti bani prevazuti in Bugetul National pe 2021 vor si ajunge la proiectele pentru care au fost alocati.

 

Exit mobile version