Mec Days 2025. Facultatea de Mecanica de la Universitatea Politehnica Timisoara isi deschide portile pentru cei mici si cei mari

TIMISOARA. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează, în perioada 9-10 mai 2025, un eveniment devenit deja tradițional – Zilele Mecanicii (Mec Days), care se va desfășura la sediul de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1.

Mec Days reprezintă o oportunitate valoroasă de promovare a domeniilor de licență din cadrul Facultății de Mecanică, precum și de consolidare a parteneriatelor dintre mediul universitar și cel economic. Evenimentul are ca scop informarea și motivarea tinerilor în direcția alegerii unei cariere în domeniile tehnice, creșterea vizibilității programelor de studii, dar și stimularea angajabilității absolvenților.

Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor putea interacționa direct cu reprezentanți ai companiilor expozante, vor descoperi oportunități de practică, internship sau angajare, și vor putea participa la prezentări, demonstrații și activități interactive.

Programul complet al evenimentului este următorul:

9 mai

  • 10:00 – deschiderea Mec Days 2025;

  • 10:15 – 12:00 – prezentări companii;

  • 10:00 – 17:00 – vizite standuri companii.

10 mai

  • 10:00 – 15:00 – expoziție vehicule istorice;

  • 11:00 – 14:00 – vizite laboratoare facultate;

  • 11:00 – 15:00 – prezentare/demonstrație monopost Formula Student.

Evenimentul este dedicat studenților, elevilor interesați de o carieră în domeniul tehnic, precum și reprezentanților din mediul economic.

Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.

Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.