Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar în România, diagnosticați prea târziu. Prorectorul UMF Timișoara, medicul Cristian Oancea: Depistarea precoce poate reduce mortalitatea cu până la 25%

TIMISOARA. Cancerul pulmonar continuă să ocupe, în România, primul loc în ceea ce privește mortalitatea cauzată de afecțiunile oncologice.

CITEȘTE ȘI: Se deschide șantierul pentru schimbarea la față a Pieței Mocioni din Timișoara. La finalul lucrărilor, șoferii vor merge pe o singură bandă, iar prioritate vor avea pietonii și bicicliștii

Deși tratamentele s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, șansele de supraviețuire depind în continuare de momentul în care este descoperită tumora malignă.

Cancerul pulmonar este o boală care, din păcate, continuă să fie diagnosticată frecvent în stadii avansate, atunci când posibilitățile de tratament sunt limitate. Tocmai de aceea, screeningul persoanelor cu risc crescut poate face diferența. Trebuie spus că un astfel de program, implementat la nivel național, poate reduce mortalitatea prin cancer pulmonar cu 20 până la 25% și poate crește cu peste 50% numărul cazurilor depistate în stadii incipiente. În stadiul I, rata de supraviețuire se poate apropia de 70%, în timp ce în stadiul IV scade sub 10%.

Sunt diferențe care arată cât de important este diagnosticul precoce și cred că acesta ar trebui să fie semnalul de alarmă pe care ar trebui să îl tragem de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar, pe care o marcăm în fiecare an la 1 august”, spune prof. dr. Cristian Oancea, medic primar pneumolog, vicepreședinte Societatea Română de Pneumologie – prorector Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.

În România au început demersurile pentru implementarea screeningului cancerului pulmonar prin programe dedicate, însă accesul populației la această investigație este încă limitat.

Persoanele cu risc crescut, în special fumătorii cu peste 25 de ani de fumat și foștii fumători cu un istoric important de consum de tutun, ar trebui incluse în acest program, care presupune efectuarea unui computer tomograf cu doză redusă, investigația recomandată pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar.

Nu trebuie să așteptăm apariția simptomelor. Tusea persistentă, expectorația cu sânge, lipsa de aer, durerile toracice sau scăderea inexplicabilă în greutate trebuie investigate cât mai repede.

În același timp, pentru persoanele cu risc crescut, screeningul poate identifica boala înainte ca aceasta să producă simptome, iar atunci șansele de vindecare sunt mult mai mari. În același timp trebuie spus ca oncologia nu mai aparține astăzi unei singure specialități. Este un domeniu care implică aproape toate ramurile medicinei, iar cercetarea trebuie să înceapă în laboratoarele preclinice și să continue până la rezultatele din practica medicală. Tocmai de aceea, oncologia reprezintă una dintre direcțiile strategice de cercetare ale Universității de Medicină și Farmacie Victor Babes”, spune prof. dr. Cristian Oancea, medic primar pneumolog, vicepreședinte Societatea Română de Pneumologie – prorector Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.

Fumatul rămâne principalul factor de risc pentru apariția cancerului pulmonar, fiind responsabil pentru aproximativ 85% dintre cazuri. Renunțarea la fumat, evitarea expunerii la fumul de țigară și prezentarea la medic în cazul simptomelor persistente rămân cele mai importante măsuri de prevenție și diagnostic precoce.

Cancerul pulmonar continuă sa fie cea mai frecventă cauză de deces prin afecțiuni oncologice la nivel mondial. În fiecare an, aproximativ 2,6 milioane de persoane sunt diagnosticate, iar aproape 1,9 milioane își pierd viața din cauza acestei boli. Cu alte cuvinte, aproape unul din cinci decese provocate de cancer este cauzat de o neoplazie pulmonară.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.