Mai multi jucatori de la Timisoara in echipa Stejarilor pentru istoricul test cu Argentina

Nationala de rugby a Romaniei intalneste sambata Argentina, intr-un meci test World Rugby ce va „deschide” noul Stadion National de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 21:00 (in direct pe TVR1). Mai multi jucatori de la SCM Timisoara vor infrunta una din cele mai puternice echipe din lume.

Ca echipa sunt foarte bucurosi ca vom juca cu Argentina pe Stadionul National de Rugby Arcul de Triumf. Am avut cateva saptamani foarte bune de pregatire si abia asteptam meciul. In ce priveste echipa care va intra pe teren, Rosu si Rupanu vor fi titulari tocmai pentru a-i recompensa pentru evolutiile bune in SuperLiga. Sunt doi jucatori tineri care in ultimele 12 luni au reusit sa creasca foarte mult, sa-si imbunatateasca jocul”, a declarat Andrew Robinson, antrenorul principal al Romaniei.

Romania va intalni Argentina dupa zece ani, ultima confruntare dintre cele doua natiuni avand loc cu ocazia Cupei Mondiale din 2011 la Invercargill, in Noua Zeelanda. Acum Argentina, locul noua in clasamentul mondial World Rugby, vine la Bucuresti cu aureola echipei care a invins pe All Blacks. Din pacate, meciul cu Scotia de saptamana viitoare nu se mai disputa, echipa britanica fiind lovita de… COVID.

Romania 1. Alexandru Savin (CSA Steaua) 2. Eugen Capatana (SCM Timisoara), 3. Alexandru Tarus (Rouen), 4. Florian Rosu (CSM Baia Mare), 5. Adrian Motoc (Stade Aurillacois), 6. Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), 7. Cristi Boboc (ACS Tomitanii), 8. Andre Gorin (Hyeres-Carqueiranne-La Crau) C, 9. Gabriel Rupanu (SCM Timisoara), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Nicolas Onutu (CS Vienne), 12. Alexandru Bucur (CSM Baia Mare), 13. Taylor Gontineac (Rouen), 14. Ionut Dumitru (CSA Steaua), 15. Ionel Melinte (SCM Timisoara).

Rezerve: 16. Florin Bardasu (CSA Steaua), 17. Ionel Badiu (Valence Romans Drome), 18. Vasile Balan (CSA Steaua), 19. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 20. Mihai Macovei (Colomiers), 21. Vlad Neculau (SCM Timisoara), 22. Florin Surugiu (CSA Steaua), 23. Robert Neagu (CSA Steaua).

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.