Lărgirea la 4 benzi a șoselei de Centură Nord Timișoara mai așteaptă. E nevoie de mai mult timp pentru documentații

TIMIȘOARA. Extinderea la 4 benzi a Centurii Nord Timișoara este unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură în Timiș, având în vedere traficul rutier în continuă creștere.

Sunt 16 ani de la darea în circulație a șoselei, care, în 2010, când a fost inaugurată, se baza pe studii de trafic din 1997.

CITEȘTE ȘI: Se lărgește la 4 benzi întreg drumul județean Timișoara – Buziaș – Lugoj. Alfred Simonis: Traficul e intens, nu ne putem opri cu extinderea la nodul viitoarei autostrăzi spre Serbia

În august anul trecut, specialiștii VENTRA PROJECT MANAGEMENT S.R.L. & UTIBER Közúți Beruházó Kft au început studiile și ar fi trebuit ca acestea se încheie în august anul acesta.

Este însă nevoie de încă două luni pentru finalizarea documentațiilor, întrucât măsurătorile topografice au fost întârziate de blocajul tehnic din vară de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Mai mult, primăriile localităților de pe traseu au cerut unele modificări pentru a armoniza viitoarea lărgire a șoselei cu unele proiectele locale.

Termenul pentru elaborarea SF-ului privind lărgirea Centurii Timișoara Nord a fost prelungit cu 2 luni (prin act adițional semnat în august).

Decizia a fost determinată de blocajul tehnic de la OCPI, care a întârziat măsurătorile topografice, dar și de necesitatea corelării traseului final cu proiectele de dezvoltare ale localităților adiacente„, au explicat pentru opiniatimisoarei.ro reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Extindere la 4 benzi de circulație, după 16 ani de la inaugurare

Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al Centurii Timișoara și asigură legătura între drumurile naționale DN6 și DN69.

Tronsonul a fost deschis traficului în anul 2010, având 12,6 km și două benzi de circulație. Proiectarea obiectivului a început în anul 1997, drumul fiind dimensionat pentru a asigura cerințele bazate pe informații și date de trafic învechite.

Dezvoltarea din ultimii ani a altor obiective rutiere care sunt în legătură cu VO Timișoara Nord a determinat creșterea semnificativă a volumului de trafic pe întreaga centură. Pentru a asigura condiții de circulație corespunzătoare și un trafic fluent atât pe VO Timișoara Nord, cât și pe relațiile de circulație importante care converg la aceasta, este nevoie de extinderea la patru benzi de circulație.

Odată ce va fi finalizat Studiul de Fezabilitate, CNAIR va lansa licitația pentru găsirea unui constructor care să lărgească Centura Nord Timișoara la 4 benzi.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Orice lucrare în România începe cu indelungi întârzieri….