Laptele din Timis nu este infestat cu aflatoxina! Patronul firmei Simultan: in Sectorul 2 al Capitalei lactatele au fost oprite de la livrare in scoli dintr-o neintelegere

Patronul firmei Simultan, din Timis, Florin Herbai, a declarat ca primarul Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Ontanu, a oprit de la livrare produsele firmei Simultan, in urma unei neintelegeri si ca aceste produse nu contin aflatoxina avand analizele facute la un laborator din Ungaria.

Florin Herbai spune ca primarul Neculai Ontanu a inteles gresit declaratia ministrului Agriculturii, Daniel Constantin si ca produsele lactate de la Simultan nu contin aflatoxina.

Am inteles ca ministrul Agriculturii a spus ca a fost o problema la o ferma din Banat si la un lot de lapte adus din Ungaria. Nu a spus despre ce firma este vorba care a preluat laptele din Ungaria si nici despre ce ferma este vorba. Din pacate, primarul Ontanu a confundat cuvantul «ferma» cu «firma». Cum noi suntem cei care livram produsele lactate in scolile din Sectorul 2 al Capitalei, a oprit de la livrare aceste produse pana in momentul in care i se aduc buletinele de analiza. M-am interesat la Directia Sanirata Veterinara din Timis daca ferma la care a facut referire ministrul se afla in Timis si mi s-a raspuns ca nu e din Timis ferma, asa ca nu s-a oprit livrarea de la ferme, catre noi”, a declarat Florin Herbai.

Acesta a dat asigurari, totodata, ca loturile de produse lactate nu se livreaza fara buletinul de analize, dar a precizat ca in acest moment cele doua laboratoare din Romania nu au fost pregatite pentru alerta alimentara, iar firma Simultan are programari pentru data de 20 martie.

Laboratoarele sunt blocate deoarece nu au fost pregatite pentru alerta alimentara. in Romania avem doar doua astfel de laboratoare, iar noi avem programari pentru data de 20 martie. Fiind aproape de Ungaria, avem probe trimise la laboratoare din Ungaria. Ei sunt mai pregatiti acolo pentru ca deja au avut alerta cu aflatoxina”, a declarat Herbai.

In judetul Timis, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a dat asigurari ca nu se gaseste lapte contaminat.

Pana in prezent nu avem niciun semnal si nicio data concreta ca s-ar gasi lapte contaminat in judetul Timis. in continuare se fac acele controale care se fac de obicei”, a declarat Adrian Popa, directorul DSVSA Timis.

Nici in scolile din judetul Timis nu sunt probleme, presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin, a declarat ca nicio scoala nu a luat masura opririi de la livrare a produselor lactate.

Am vazut ca este o discutie la Bucuresti despre laptele contaminat, dar in Timis nu sunt probleme. Nicio scoala nu ne-a anuntat ca ar fi oprit de la livrare produsele”, a declarat Bojin.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anuntat, joi, ca o cantitate de lapte care contine aflatoxina, cu efect cancerigen, importata din Ungaria, si o alta aflata la un procesator din Romania au fost identificate si retrase de pe piata.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.