La Universitatea Politehnica Timisoara au fost inaugurate trei laboratoare amenajate cu sprijinul unei companii din Timisoara

TIMISOARA. Începutul celui de-al doilea semestru al actualului an universitar vine cu o reconfirmare a faptului că Universitatea Politehnica Timișoara se dezvoltă ca un adevărat HUB tehnologic, în strânsă legătură cu mediul economic. Trei noi laboratoare moderne au fost amenajate cu sprijinul Hella România și au fost inaugurate în prezența reprezentanților conducerii universității și ai companiei, la Facultatea de Automatică și Calculatoare și la Facultatea de Mecanică: unul de Internet-of-Things, unul de Termotehnică și unul de Reverse Egineering și Prototipare Rapidă.

Cu o investiție de circa 75.000 de euro, modernizarea laboratoarelor a presupus o reamenajare completă, dotare cu mobilier, climatizare, echipamente care să permită transmiterea cursurilor online, table smart, camere web ultraperformante, proiectoare și panouri electrice de mari dimensiuni, calculatoare, peste 1000 de studenți de la ciclul de licență urmând să beneficieze de aceste echipamente.

Inaugurarea laboratoarelor a avut loc în prezența studenților și a scos în evidență faptul că atât la Universitatea Politehnica Timișoara, cât și la compania partenera activitățile se desfășoară la cel mai înalt nivel, în acord cu cele mai noi tendințe aflate și pe agenda Uniunii europene, cum sunt „Europa Verde”, conectivitatea, mașinile electrice, conducerea autonomă sau digitalizarea.

Studenții au fost îndemnați să-și desăvârșească pregătirea teoretică, având acces la cele mai noi tehnologii, reprezentanții firmei prezentându-le acestora și o serie de oferte de internship sau summer practice.

Amenajarea laboratoarelor s-a derulat în cadrul unui program de responsabilitate socială în domeniul educației, prin care copii și tineri beneficiază de formare în domeniul științei și tehnologiei.

HELLA este o companie care, din 2005, în România, a cunoscut mai multe etape de dezvoltare. Dacă ne uităm cu atenție la aceste etape, vedem momente de maturitate profesională a echipelor care au reușit să dezvolte proiecte noi. Cei mai mulți dintre acești colegi sunt absolvenții universităților cu care noi colaborăm de foarte mulți ani. Să investim în laboratoare și în educație este un gest firesc, este recunoștința companiei pentru comunitatea în care s-au creat premisele succesului”, a declarat Adrian Firu, director general al companiei.

Parteneriatele sunt foarte importante. E, cumva, și specificul Universității Politehnica Timișoara, pentru că, încă din primul secol de existență, așa am funcționat, încă de la începuturi companiile din regiune au participat financiar la ceea ce a însemnat Politehnica. Aceste legături au continuat, până la urmă și noi am dat înapoi mai mult decât am primit, de-a lungul anilor, prin absolvenții pe care i-am produs și prin proiectele de cercetare pe care le-am avut împreună cu companiile. În continuare, ne bucurăm să creștem aceste parteneriate. Acest lucru înseamnă o implicare mai mare a companiilor în dotarea universității, proiecte comune – și avem multe asemenea proiecte – și, pe de altă parte, prin adaptarea curriculei universitare la realitățile actuale ale mediului economic, a pregătirii teoretice de bază a studenților noștri, pentru că e și în interesul lor ca absolvenții noștri să fie cât mai apropiați de ceea ce își doresc ei pe piața muncii”, a completat rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan.

Reprezentanții companiei au vizitat, cu această ocazie, și alte obiective din cadrul Universității Politehnica Timișoara, identificând și o serie de alte proiecte, inclusive culturale, ce ar putea fi dezvoltate în viitor în parteneriat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.