La noapte, trecem la ora de iarna. Trenurile de pe Regionala Timisoara afectate

Deja ne-am obisnuit, la mijloc de toamna Romania da ceasurile inapoi si astfel trecem la ora de iarna.

CITESTE SI: Mobilizare rapida a unei echipe de salvatori cu barci cu motor, ATV, baloane de iluminat si camera cu termoviziune. Cautari disperate dupa un barbat disparut pe malul Timisului 

Trecerea la ora de iarna 2022 se va face in ultimul weekend din octombrie, adica in noaptea de 29 spre 30 octombrie, cand ora 4:00 va deveni ora 3:00. Este noaptea in care se spune ca „dormim mai mult” – ziua de 30 octombrie fiind cea mai lunga din an, pentru ca are 25 de ore.

Este important de stiut ca nu se modifica mersul trenurilor.

In noaptea de 29/30 octombrie 2022, cand ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de calatori care au ora de plecare din statiile de formare dupa ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren in vigoare, respectand ora Europei Orientale. Trenurile de calatori aflate in circulatie dupa ora 4 AM, ora oficiala de vara, vor opri in statiile din parcurs stabilite, unde vor stationa pana la ora de plecare din orarul in vigoare dupa noua ora a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanta scurta pana la statia finala isi vor continua mersul pana la destinatie. Avand in vedere ca si in tarile vecine trecerea de la ora de vara la ora Europei Orientale oficiala se face in aceeasi zi de 30 octombrie 2022, intre statiile de frontiera trenurile vor circula dupa orele din Mersul de tren in vigoare„, transmit reprezentantii CFR Calatori.

Comisia Europeana a propus sa se renunte la schimbarea orei

O propunere de renuntare la schimbarea orei a aparut in Uniunea Europeana in 2018 si ar fi trebuit sa intre in vigoare inca din 2019, dar unele tari europene s-au opus.

Comisia Europeana a propus renuntarea la schimbarea sezoniera a orei in Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odata pentru totdeauna, daca doresc sa aplice in mod permanent ora de vara sau de iarna. Ar fi urmat ca incepand din anul 2021 sa se renunte la schimbarea orei de vara si de iarna in Uniunea Europeana.

Astfel, statele care decideau sa mentina permanent ora de vara ar fi urmat sa faca ultima modificare in acest sens in ultima duminica din martie 2021, iar cele care preferau sa ramana la ora de iarna (ora standard) sa faca modificarea finala in ultima duminica din octombrie 2021.

In mod normal, tarile Uniunii Europene erau asteptate sa informeze Comisia asupra alegerii lor pana in aprilie 2020, apoi urmau sa se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale sa nu afecteze functionarea pietei unice. Numai ca situatia speciala aparuta in urma crizei provocate de pandemia de coronavirus a dat peste cap aceste planuri.

In Romania, a fost elaborata o propunere legislativa pentru a se renunta la ora de vara si a se pastra numai ora de iarna, dar inca nu a fost luata o decizie in Parlament.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

loading...