Juniorii fata in fata cu ACS Poli. Trupa lui Velcea a intalnit, intr-un amical, selectionata de juniori nascuti in 1995 a judetului Timis

Desi turul s-a incheiat, antrenorul Vali Velcea a decis ca jucatorii sai sa continue antrenamentele pentru inca o saptamana si le-a programat in aceasta perioada trei meciuri amicale. Tehnicianul timisorean a urmarit cu aceasta ocazie trei jucatori, care au sosit in probe, dar si juniorii din echipa adversa.

ACS Poli s-a impus lejer in fata juniorilor. Enciu, de trei ori, Daminuta, din penalty si Szekely au fost marcatorii echipei timisorene, care a castigat amicalul cu scorul de 5-0,  insa  mai multi juniori din echipa adversa au fost remarcati de antrenorul lui ACS.
”A fost un joc foarte eficient si chiar imi place ce am vazut la nivel de juni. Generatia 95 a judetului Timis chiar are in componenta jucatori care pot ajunge mai devreme sau mai tarziu in curtea Politehnicii Timisoara. Tinem cont ca ei inca sunt fragezi si as dori in acest contex sa facem o recomandare pentru echipele unde joaca ei, la categoria lor de varsta sa se puna accent pe factorul mentalitate si forta pentru ca, viteza este nativa si daca putem imbunatati ceva, e bine sa imbunatatim, pentru ca atunci cand vin spre echipa noastra sa avem mai putin de lucru. Sunt tineri talentati pe care ii vom mai urmari pe arcursul anului viitor, voi mai incerca sa fac asemenea actiuni, pentru ca sunt adeptul imbinarii jucatorilor cu experienta cu jucatori tineri pentru a deveni si noi un club care produce, care vinde si care se hraneste din pepiniera proprie pentru ca asa este normal”, a spus Vali Velcea.
Antrenorul lui ACS Poli are in plan ca, prin rotatie, sa aduca mai multi juniori la antrenamentele echipei sale, pentru a le da incredere. ”Maine va veni la noi la antrenament Barbut, au mai fost Garlea, Tudorov, Bocsan. Si vor mai veni si altii. Ei trebuie sa ia contact cu ceea ce inseamna atmosfera echipei mari, cu nivelul si cu volumul de pregatire pentru ca este diferit. Trebuie sa stie cu ce se mananca acest fotbal”, a adaugat antrenorul Velcea.
ACS Poli  a  inceput jocul in urmatoarea formula: Gherasim, Nohai, Zonic, Miculescu, Taub, Balace, Daminuta, Artean, Danciu, Enciu si Bostina. Iar pe parcurs au mai intrat: Coca, Iovan, Goge, Dobricean, Szekely.
Velcea i-a urmarit la joc in amicalul cu junorii si pe Zonic, Talub si Danciu, jucatori care au venit in probe la Timisoara, insa, se pare, ca acestia nu au reusit sa-l impresioneze pe antrenor, Talub fiind singurul care va continua sa se pregateasca si zilele urmatoare cu echipa banateana. ”Doi dintre ei vor pleca, iar Talub va ramane ca sa faca antrenament si maine si probabil ca va mai primi o sansa si in amicalul cu Flacara Faget”, a explicat Velcea.
ACS Poli va intalni divizionara C, Flacara Faget intr-un nou joc de verificare, vineri, 7 decembrie, de la ora 14, pe stadionul „Dan Paltinisanu”.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.