Interventii la una dintre trecerile de cosmar peste calea ferata. Trafic ingreunat mai multe zile pe cea mai tranzitata sosea din vestul tarii, in Timis

TIMIȘOARA. Timp de patru zile, într-un punct cheie de pe cea mai aglomerată șosea din vestul României, traficul va fi și mai îngreunat.

Este vorba despre terecerea la nivel cu calea ferată de la Margina, imediat după coborârea de pe autostradă. CFR Timișoara anunță lucrări de întreținere și reparație.

CITESTE SI: Se emit si la Timisoara buletinele cat un card bancar. Cartea de identitate electronica, disponibila la Evidenta Populatiei

În perioada 12.05.2025 – 16.05.2025, începând cu ora 10:00, pe Linia 216, stația Margina, la trecerea la nivel, km CF 35+179, care intersectează DN 68A (E673), se vor realiza lucrări de întreținere și reparație a trecerii la nivel cu calea ferată, conform contractului de execuție „Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată pe raza Sucursalei Regionala CF Timișoara” – LOT 3”, a anunțat CFRTimișoara.

Din cauza lucrărilor, vor fi restricții și va fi deviată circulația rutieră. Pe partea stângă, pe o distanță de 170 metri, va fi creat un traseu provizoriu, pe care se va circula în ambele sensuri.

Rugăm conducătorii auto să respecte restricțiile de viteză instituite în decursul celor cinci zile, asigurându-i totodată de faptul că, lucrările de la pasajul rutier situat la km CF 35+179, pe raza Comunei Margina, au drept scop îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea gradului de siguranță pentru cele două moduri de transport – rutier și feroviar”, a mai transmis CFR Timișoara.

Asa cum se întâmplă de mult timp, mai ales înainte de începutul verii, este de așteptat ca, în perioada următoare, și DRDP Timișoara să intervină si să facă noi lucrări de reparații pe această șosea, care, în lipsa bucătii de autostradă de nici 10 km între Margina si Holdea, dă în continuare bătăi de cap șoferilor, fiind cea mai tranzitată din vestul României. Soseaua de mare viteza va fi gata în 2026. Detalii in linkul de mai jos!

CITESTE SI: ‘Tunelurile pentru ursi’ facute de bosniaci pe Autostrada Vestului au adus pe santier studenti din Timisoara. Imagini din interiorul faimoaselor constructii. FOTO

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Fason işleme hizmeti almak isteyen firmalar için kesinlikle öneririm. Çok sayıda başarılı projeye imza atmışlar.

    • cum ai nimerit aici? :)))

      • Probabil de pe tir

    • Dați cu spirt la nas fekete

  2. Încă o dată trebuie să îi mulțumim ministrului Cuc din guvernul PSDragnea pentru că a anulat contractul pentru lucrările de pe acest tronson și a trebuit să mai așteptăm încă 10 ani pentru un ciot de 10km de autostradă.

  3. Cei ce fac studii de fezabilitate și proiecte văd și știu că este un haos,oare nu au auzit niciodată de treceri subterane sau sub pasaje pentru fluidizarea traficului!

  4. O sa vina Alfred cu Marcel și Sorin cu utilaje ……ca ii mustra conștiința.