TIMIȘOARA. Una dintre cele mai aglomerate artere ale orașului intră în reparații capitale. Este vorba despre bulevardul Liviu Rebreanu, unde muncitorii SDM vor trece la treaba de luni.
Intervențiile au așteptat după finalizarea Centurii Sud, întrucât acest bulevard prelua și traficul greu pe direcția Serbia. Deschiderea unui șantier, cu mii de mașini și cu sute de TIR-uri în circulație, ar fi generat blocaje majore și ar fi îngreunat considerabil desfășurarea intervențiilor.
Lucrările se vor face în etape, pe segmente.
Primăria nu a mai așteptat încă o luna până la închiderea școlilor și, de luni, pornește reparațiile pe primul tronson, cel cuprins între intersecția Rebreanu cu Brâncoveanu și intersecția Rebreanu cu Drubeta.
Teoretic, lucrările vor dura o luna, până în 20 iunie. În cazul în care vor fi identificate probleme ori cedări ale fundației, termenul de execuție va fi extins.
Reparațiile capitale includ frezarea și reasfaltarea completă a carosabilului, verificarea și refacerea fundației drumului acolo unde este necesar, înlocuirea rigolelor de scurgere, unde este cazul, și aducerea la cotă a capacelor de canal, pentru o circulație sigură și uniformă.
Următorul tronson programat de municipalitate este de la intersecția cu Drubeta spre Calea Șagului.
Undeva în toamna, întreg bulevardul Liviu Rebreanu va fi complet refăcut, din Calea Șagului până la AEM.
Pareri
Doamne fereste
de ce fugem?
1 luna pt 800m? HAI MARS
AM VB CU CEI DIN PRIMĂRIE SĂ O AMANE PENTRU VIITOARELE ALEGERI:))
Incredibil cum va place la unii sa va plangeti. Era absolut necesara reparatia. Tipic romanesc: cand se face, de ce se face? Cand nu se face, de ce nu se face? Vai si amar.
Intreaga artera ar trebui inchisa si sa fie reparata cum trebuie de la zero !
Anul trecut s-au facut niste carpeli si degeaba.
Problema e mai complicata. Rebreanu s-a stricat imediat dupa marea renovare capitala de acu 15 ani sau cat a trecut. Nu e din vina traficului greu, asa cum s-a tot zis, ci din cauza modului in care s-au facut lucrarile. Sunt niste placi de beton turnate, cu spatiu intre ele. Iar spatiile sunt mari. Acolo s-a tasat umplutura pe care au pus-o, si au aparut imediat dupa inaugurare gropile cat toata latimea drumului. S-a lasat asfaltul unde sunt golurile dintre placi. Daca nu vor pune ceva sa acopere golurile alea, si sa nu se mai lase asfaltul, marea reparatie de acum se va transforma intr-o mare dezamagire.